vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

A tunat şi fulgerat la Şedinţa Consiliului Local Craiova de joi

Şedinţa de Consiliu Local Craiova de joi a fost transformată în circ, consilierii PNL şi PSD ieşindu-şi din fire din cauza mai multor punct de pe ordinea de zi. Replicile tăioase au luat startul chiar din primele minute ale întrunirii, suplimentarea ordinii de zi cu încă patru puncte, în ultim moment,  fiind motiv de scandal. Întrucât nu s-au limpezit apele şi nu au fost retrase punctele cu pricina, consilierii PNL au votat împotrivă.

S-a schimbat managerul de la Filantropia 

Un mare semn de întrebare pentru liberali a fost şi solicitarea suplimentării bugetului spitalului Filantropia. Tot la acest punct, unitatea spitalicească cerând 500.000 de lei pentru utilităţi, s-a adus în atenţie faptul că a fost schimbată conducerea, Răzvan Socoteanu fiind numit manager aici. Mihail Genoiu, edilul urbei, a explicat situaţia financiară a instituţiei spitaliceşti menţionând că fostul manager a demisionat din motive personale. Cel mai probabil, a spus Genoiu, leafa a contat, salariul unui medic fiind peste cel al unui director de spital. Până la organizarea unui concurs, Socoteanu va asigura interimatul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primele handbalistelor, sămânţă de scandal 

Opinii diferite au fost şi când s-a ajuns la acordarea titlului de cătăţean de onoare al Craiovei, handbalistelor craiovence. Adriana Ungureanu, consilier PNL, consideră că toate fetele meritau acest titlu, pentru că au muncit în echipă. Mai mult chiar şi recompensele financiare au fost date cu diferenţe, în funcţie de aportul adus la rezultatele finale, lucru nevăzut cu ochi buni de liberali. Aceştia consideră că întreaga echipă trebuia răsplătită egal. Primarul a venit cu explicaţia potrivit căreia nu Consiliul Local Craiova a decis toate aceste lucruri, ci cei care manageriază echipa.

Cramponare la RAT Craiova 

De departe cel mai dezbătut punct a fost cel legat de situaţia RAT Craiova. Practic, a fost supus la vot un proiect privind atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local către RAT SRL. Un astfel de pas a fost făcut în 2016, a expirat hotărârea de o lună de zile, dar totodată instanţa de judecată a anulat acest proiect de hotărâre din 2016. Procesul este în derulare, Curtea de Apel Craiova urmând să dea un răspuns la începutul lunii iunie.  Consilierii liberali au vrut să ştie dacă această hotărâre, pusă pe ordinea de zi de joi, este la fel ca cea din 2016. Sorin Manda, administratorul public al Craiovei, a venit cu explicaţii, a spus că există un aviz de la Consiliului Concurenţei, că este competitivă şi că este singura cale de a obţine fonduri europene. Pentru a atrage finanţare neramburasbilă, a spus şi Manda şi Genoiu, este obligatoriu ca unitatea respectivă să fie societate comercială, nu regie. Pentru a calma spiritele, întrucât liberalii au spus că în câteva ore nu aveau cum să studieze cele 600 de pagini anexate proiectului de hotărâre, s-a retras Art. 5 din proiect, urmând ca după clarificări să se facă o şedinţă extraordinară şi proiectul să fie supus la vot în forma iniţială.

Gâlceavă şi din cauza schimbării administratorului Termo Craiova 

Nici schimbarea administratorului Termo Craiova nu a trecut neobservată prin şedinţa de Consiliu Local de joi. Adriana Ungureanu, consilier PNL şi viceprimarul Stelian Bărăgan au fost actorii principali ai acestei scene. În timp ce Ungureanu susţinea că în comisia de miercuri, la orele 13.00, nu a venit niciun document prin care să se justifice această schimbare, în speţă raportul,  Bărăgan a precizat că din biroul său a plecat un raport în acest sens, semnat şi ştampilat, la orele dimineţii. A rămas ca viceprimarul să vadă ce au făcut funcţionarii Primăriei Craiova cu acel act şi de ce nu a ajuns la timp în comisie. Ironică, Ungureanu a cerut să vadă cine este noul administrator şi dacă respectiva persoană cunoaşte preţul gigacaloriei. Stelian Bărăgan a intervenit şi a explicat că s-a ajuns la această înclocuire întrucât la nivelul Termo Craiova se face o anchetă internă. Noul administrator al societăţii este Lorena Nicolăiţă, consultant resurse umane în cadrul respectivei societăți și administrator la SC Termo Urban Craiova din 2017.

Câteva interpelări 

După mai bine de două ore de discuţii, multe în contradictoriu, şedinţa de joi a sfârşit prin câteva interpelări ale consilierilor liberali. S-au cerut lămuriri cu privire la banii cheltuiţi cu organizarea concertului Maria Tănase Symphonic, din nou s-au solicitat explicaţii pentru locurile de parcare, mai exact lipsa acestora în anumite zone ale oraşului şi s-a mai solicitat o situaţie financiară a stadionului, liberalii dorind să afle dacă acest teren de fotbal are şanse să devină productiv.

Politica