luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un nou serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor în Dolj

Doljenii din Giubega își vor putea face acte de identitate la ei în comună. Vineri, va fi deschis în această localitate un serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, potrivit căruia acest serviciu a putut fi realizat prin eforturile comune ale primăriei localității și ale direcției de specialitate din subordinea CJ.

Ne bucurăm că putem vorbi despre o nouă etapă parcursă cu succes în strategia pe care o urmărim în mod consecvent și prin care ne-am propus să aducem aceste servicii absolut necesare cât mai aproape de comunitățile locale, din respect pentru cetățean și din dorința de a-i facilita obținerea documentelor de identitate la costuri cât mai reduse – fie că vorbim despre bani, fie despre timpul pe care îl presupune eliberarea actelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am pornit în acest demers de la momentul în care, pentru toată populația județului, existau doar 9 astfel de unități specializate, iar acum ajungem la structura cu numărul 49. Am reușit, așadar, ca de la începutul descentralizării în acest domeniu și până în prezent să înființăm 40 de servicii locale de evidență a persoanelor – o performanță care menține județul nostru pe primul loc la nivel național.

Doresc să adresez sincere felicitări autorităților locale din comuna Giubega și domnului primar Stelian Gună pentru întreaga implicare în această inițiativă, la al cărei succes au contribuit punând la dispoziție spațiul necesar, dotările și personalul. În egală măsură, aprecierea noastră se îndreaptă către colegii din cadrul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj, care au asigurat asistența de specialitate și au coordonat eforturile făcute pentru ca această nouă structură să-și poată începe activitatea vineri, precum și către plenul Consiliului Județean, care și-a acordat de fiecare dată susținerea pentru implementarea strategiei noastre de extindere“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Peste 2.000 de oameni vor beneficia de acest serviciu.

Deschiderea serviciului de evidență a persoanelor este un eveniment important pentru comunitatea din Giubega, generând și o serie de beneficii.

În primul rând, pentru cei peste 2.000 de locuitori ai comunei, noua structură înseamnă acces mai facil la obținerea unui nou act de identitate, reducerea timpului de așteptare pentru eliberarea acestuia, dar și a cheltuielilor, întrucât nu va mai fi necesar ca solicitanții să ajungă în municipiul Băilești pentru a depune cererile și, ulterior, pentru a ridica actele de identitate. De asemenea, se contribuie și la diminuarea numărului persoanelor care, din diverse motive, păstrează acte de identitate a căror perioadă de valabilitate a expirat sau în care figurează cu adrese de domiciliu care nu mai corespund cu realitatea din teren. Demersul autorităților locale din Giubega a fost sprijinit de către Consiliul Județean atât direct, prin adoptarea actului administrativ de modificare a arondării populației, cât și prin intermediul DPCEP Dolj, instituție care coordonează și controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județ“, a declarat directorul executiv al Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor (DPCEP) Dolj, Ciprian Bobocică.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Giubega va începe lucrul cu publicul vineri, la ora 11.00, urmând să își desfășoare activitatea în sediul primăriei. Unitatea va funcționa între orele 8.30 și 16.30 în zilele de luni, marți, joi și vineri, iar miercurea în regim de program prelungit, între 8.30 și 18.30.

La cererea pentru obținerea unui act de identitate, solicitanții trebuie să anexeze actul de identitate vechi (în cazul în care îl mai dețin), certificatul de naștere și, după caz, cel de căsătorie sau hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, precum și actul pentru spațiul de locuit. În situația în care aceștia nu pot prezenta unul dintre documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluționate prin eliberarea de cărți de identitate provizorii, cu termen de valabilitate de un an. În cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate, este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți. Contravaloarea actului de identitate (7 lei pentru cartea de identitate sau 1 leu pentru cartea de identitate provizorie) va fi achitată la casieria Primăriei Comunei Giubega.

Politica