Noaptea Muzeelor, eveniment european, ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, a scos, din nou, craiovenii din case. Până la ora 2, accesul în muzeele craiovene este gratuit. Muzeul Olteniei aşteaptă vizitatori la toate cele trei secţii: Istorie – Arheologie, Ştiinţele Naturii şi Etnografie – Casa Băniei.
“Vizitatorii sunt invitați să descopere expozițiile într-un mod inedit, printr-o plimbare de neuitat în Istoria și Cultura Craiovei. Sunt expoziţii-semnal, trasee tematice, tururi ghidate de-a lungul a secole de evoluţie ştiinţifică şi eco-sistem, istorie, produse meşteşugite cu mare artă, lucrările instalate în spaţiile muzeului punând în discuţie percepţia deopotrivă melancolică, ludică, puternică, a lumii demult apuse, diferite culturi şi imobilitatea lumii materiale atunci când fiinţa dispare. Acest dialog include recuperarea unui parcurs creativ al elementelor identitare româneşti propus de specialiştii muzeului ca oglindă revelatoare”, au transmis reprezentanţii Muzeului Olteniei.
Ce expoziţii puteţi vizita, conform celor transmise de reprezentanţii Muzeului Olteniei:
Secţia de Etnografie (Casa Băniei) – important monument de arhitectură medievală şi, deopotrivă, cea mai veche construcţie civilă din Craiova – va prezenta publicului vizitator două expoziţii permanente:
Ritmurile vieţii: Este o expunere care vorbeşte, în primul rând, despre existenţa şi raporturile omului tradiţional cu spaţiul şi timpul. Ritualul nunţii este şi el prezent în expoziţie, însoţit de artefacte religioase dar şi de meşteșuguri tradiţionale specifice Olteniei: olăritul, cojocăritul, ţesutul.
Facerea pâinii: Expoziţia este de fapt o reprezentare specifică a vechii culturi a grâului din Oltenia. Sunt prezentate, în felul acesta, câteva operaţii specifice ale cultivării grâului exemplificate cu piese de patrimoniu de valoare. Vatra, locul unde se prepară pâinea cea de toate zilele, este si ea prezentă în expoziție.
Oltenia și patrimoniul său UNESCO
Această expoziție temporară aduce în atenția publicului artefacte incluse în patrimoniul universal UNESCO, aparținând ceramicii de la Horezu, scoarțe tradiționale românești, mărțișorul tradițional și Călușul – ca dans ritual.
La Secția de Științele Naturii pot fi vizionate expoziţii ample cu tematici științifice variate și complexe, realizate cu mijloace muzeotehnice moderne (butaforii, sisteme electronice, module luminoase ș.a.).
Oltenia – Terra fossilis
Periplul muzeal continuă cu o expunere care cuprinde cele mai reprezentative fosile provenite exclusiv din teritoriul actual al Olteniei, cu valoare ştiinţifică deosebită şi relevante pentru paleodiversitatea regiunii. Reconstituirile scheletice ale unui urs de peșteră cu vârsta de circa 30.000 de ani sau ale unui mamut cu vârsta de circa 1,6 milioane de ani sunt doar două dintre punctele atractive ale acestei expoziții.
Condiţiile fizico-geografice şi ecosistemele Olteniei, Colecţia de minerale şi roci: La etaj sunt amenajate două expoziții care oferă publicului vizitator posibilitatea consolidării şi/sau diversificării cunoştinţelor de bio-ecologie, geografie şi geologie.
Universul şi Sistemul nostru Solar: Ultimul nivel este dedicat unei expoziții care facilitează vizitatorilor, cunoașterea spațiului cosmic.
Mamifere din patrimoniul Secţiei de Știinţele Naturii: Scopul expoziţiei este de a face cunoscută colecţia de mamifere care conservă piese valoroase de o deosebită importanţă ştiinţifică.
Din cuprinsul expoziţiei: aspecte vizând sistematica şi biologia celor mai importante ordine de mamifere, răspândirea lor zoogeografică, diversitatea lor şi curiozităţi despre mamifere.
Secția Istorie-Arheologie
Promovarea și valorizarea patrimoniului remarcabil deținut de Secția Istorie-Arheologie se va face prin cele trei expoziții permanente: Oltenia Preistorică, Redescoperă Istoria și Oltenia Rediviva.
Spațiile expoziționale grupate sub genericul Oltenia Preistorică reprezintă un periplu prin preistoria spațiului geografic delimitat de Carpați, Dunăre și Olt, începând din Epoca Paleolitică, de-a lungul Epocii Neolitice şi până în Epoca Bronzului, oferind vizitatorilor artefacte istorice de o importanță deosebită.
Amenajată la parterul imobilului, Expoziția Redescoperă Istoria redă atmosfera istorică a Antichității și a Evului Mediu din Oltenia, printr-un discurs muzeistic care se ridică cu adevărat la standarde europene, în timp ce Expoziția Oltenia Rediviva prezintă istoria regiunii Oltenia, raportată la perioada cuprinsă între evul mediu târziu și secolul al XX-lea. Expozițiile, prin tematică şi modul de expunere, sunt realizate într-o manieră modernă, accesibilă diferitelor categorii de vizitatori, și îşi propun să provoace la dialog şi interactivitate vizitatorii.
Expoziția Personalități din Oltenia reprezintă o incursiune în viața câtorva figuri remarcabile precum, Constantin D. Fortunescu, George Fotino, Valentin Al. Georgescu, N. I. Herescu, Aurelian Metzulescu, Nicolae Titulescu, C.S. Nicolăescu-Plopșor sau Mihail Săulescu. Vizitatorii vor avea ocazia să admire cu această ocazie, documente, manuscrise, colaje de fotografii, cărți poștale şi piese tridimensionale din colecţiile Muzeului Olteniei Craiova.
Interferențe istorice româno-britanice în Oltenia
Discursul acestei expoziții își propune să evidențieze legăturile istorice dintre cele două state și să releve existența unei Agenții Consulare a Marii Britanii în Mica Valahie, cu sediul la Craiova.
Sala ”Ștefan Ciuceanu” va prezenta publicului Salonul Regional de Fotografie Oltenia in imagini. Ediția din acest an a acestei manifestări prezintă fotografii realizate de elevi de liceu din Oltenia, din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie. Salonul are anul acesta ca temă ”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”, lucrările oferind o imagine a regiunii la un secol de la acest eveniment istoric care a marcat destinul națiunii.
Şi Muzeul de Artă din Craiova şi-a deschis porţile, gratuit, pentru vizitatori. Până la ora 21, 2000 de oameni trecând pragul instituţiei de cultură.
Foto: Cosmin Daniel Pirlogea