luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Soliști de seamă și voie bună la cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Floarea Cireșului” de la Castranova

Autorităţile locale din Castranova se pregătesc de petrecere. Ajuns la cea de-a VI-a ediție, după o pauză destul de mare, Festivalul „Floarea Cireşului” este programat a se derula în ziua marii sărbători creştine Sfinţii Constantin şi Elena, în data de 21 mai. Primarul comunei, Dumitru Măceșanu, a fost cel care a decis reluarea acestui eveniment și promite că va duce mai departe tradiția, mai ales că oamenii s-au reobișnuit cu ideea și chiar participă în număr mare la manifestare.

Festivalul „Floarea Cireşului”, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, aduce în mijlocul locuitorilor din Castranova o gamă largă de manifestări artistice şi de divertisment. Grătarele cu mici, terasele cu bere, spectacolul de muzică populară și echipamentele de distracție vor fi, ca în fiecare an, pe placul celor peste o mie de persoane prezente la eveniment.

Muzică populară, terase cu mici și bere, parc de distracție

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu mic, cu mare, locuitorii comunei Castranova, dar şi vecinii acestora, vor lua cu asalt, luni, stadionul din localitate. Aşa cum deja i-au obişnuit, autorităţile locale au făcut efortul ca şi în acest an să aducă pe scenă mari solişti de muzică populară: Cristina Turcu Preda, Nelu Bițînă, Sanda Argint, Livia Celea Streață, Nicu Dumitrică, Manuela Motocu, Mihaela Streață, Ioana Dincu, Horațiu Constantinescu, Roxana Stănel. Nici iubitorii de muzică ușoară nu au fost uitați, aceștia urmând a se relaxa pe ritmurile formației Daggu Project. Pentru micuții din localitate se vor aduce în zonă tiribomba, toboganul şi saltelele elastice, acestea fiind cele mai solicitate echipamente ale parcului de distracţii. Cât priveşte comercianţii cu suveniruri, nici aceştia nu vor lipsi de la sărbătoarea din Castranova.

Festival, cunoscut din anii ‘80

Edilul localității, Dumitru Măceșanu, se bucură că a reușit să reînvie această sărbătoare. Vârstnicii comunei o cunoșteau deja, tinerii și copiii fiind și ei familiarizați cu ea de șase ani încoace. „Floare de cireș” este un eveniment care a fost reluat în anul 2013 după mai bine de 20 de ani de pauză.

Am ajuns la cea de-a VI-a ediţie a evenimentului pe care îl organizăm la noi în comună. Festivalul «Floarea Cireşului», aşa cum este cunoscut în rândul străbunilor noştri, a apărut la începutul anului 1980. Cu părere de rău, după Revoluţie nu s-a mai ţinut. Vorbind cu cei din localitate, noi am luat decizia să reînviem şi să ţinem vie tradiţia, pentru că aşa este frumos. Oamenii vin în număr mare, se relaxează şi ne bucură faptul că reuşim, prin spectacolul de muzică populară, să le mai descreţim frunţile. Vom face tot posibilul, deşi nu este uşor, financiar vorbind, ca această sărbătoare să aibă continuitate. O facem pentru cetățeni”, a menţionat Măceşanu.

Politica