sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova: Enciclopedia digitală, „România 1918. Oameni, momente și imagini”, prezentată la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, împreună cu Fundația SIVECO și Arhiepiscopia Craiovei, organizează pe data de 18 mai 2018, prezentarea Enciclopediei Digitale „România 1918. Oameni, momente și imagini”. Proiectul, realizat în parteneriat cu personalități ale societății românești și instituții prestigioase de cultură, beneficiază de binecuvântarea IPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Enciclopedia digitală „România 1910. Oameni, momente și imagini” este un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, un proiect inedit oferit școlilor și societății românești, românilor de pretutindeni. Lucrarea comemorează momente istorice de o importanță deosebită, de la izbucnirea Primului Război Mondial până la Marea Unire, și aduce un omagiu personalităților care au făcut posibilă întregirea României. Enciclopedia „România 1918. Oameni, momente și imagini” conține peste 370 de imagini rare, de epocă, prelucrate grafic, unele dintre ele animate, 8 filme de arhivă, monumente și arme în 3D, hărți interactive, două jocuri (unul cu tancuri, celălalt cu avioane), precum și marșuri militare interpretate de un cunoscut muzician român.

La realizarea Enciclopediei digitale au contribuit istorici, cercetători, colecționari, profesori universitari, muzeografi, scriitori, bloggeri, dezvoltatori, graficieni, testeri, web designeri, specialiști marketing, specialiști în domeniul armelor, precum și un cosmonaut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Biblioteca

Prezentarea proiectului „România 1918. Oameni, momente și imagini” va avea loc pe data de 18 mai 2018, la ora 12.00, la Casa Bengescu, str. Brestei nr. 24, în sala „Sf. Antim”.

Politica