luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Se apropie Zilele Mihai Viteazul

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova a anunțat programul Zilelor Mihai Viteazul, eveniment ajuns la cea de-a VI-a ediție și care se va desfășura în perioada 19-20 mai în Bănie.

De miercuri și până vineri, domni și domnițe vor anunța craiovenii cu privire la evenimentul ce urmează la sfârșitul săptămânii.

Festivalul va fi promovat prin viu grai în tot orașul, pe parcursul celor trei zile timp de patru ore pe zi în intervalul orar 11:00-13:00 și 19:00-21:00, cu ajutorul unei trupe de tineri artiști costumați în straie de epocă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu ajutorul unor instrumente de cântat specifice (tobe și trâmbițe) aceștia vor crea atmosferă pe tot traseul purtând cu ei panouri mobile și împărțind flyere publicului”, au anunțat reprezentanții instituției de cultură

Sâmbătă, 19 mai, de la ora 10, va avea loc „Parada costumelor”. Potrivit organizatorului, respectiv Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, „100 de persoane purtând costume de epocă: artiști invitați, actori, reprezentanți ai intituțiilor de cultură din oraș, tineri, studenți, vor ocupa strada din fața Primăriei Municipiului Craiova oferind publicului ocazia să vadă și să trăiască momente unice pornind într-un circuit spectaculos spre Centrul Vechi al orașului acompaniați de instrumentiști, jongleuri, păpuși uriașe și animatori care vor acompania alaiul lansând confetti. Piața „Mihai Viteazul” este destinația finală unde se pregătește ceremonialul militar cu depunerea de coroane la „Monumentul domnitorului Mihai Viteazul””.

Ceremonia militară, susținută de Garnizoana Craiova, și depunerea de coroane de flori la Monumentul domnitorului Mihai Viteazul – Piața “Mihai Viteazul” se va desfășura de la ora 10:30.

Evenimentele vor continua cu animaţie stradală – Păpuşi Medievale uriaşe (personaje din Istoria Evului Mediu), coregrafii și atelier de dans medieval, ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie), ateliere Artizanat Medieval, coregrafii și atelier de dans medieval, spectacole de dansuri şi lupte medievale, demonstrații și concursuri de tras cu arcul.

PROGRAM ZILELE MIHAI VITEAZUL:

Sâmbătă, 19 mai 2018

10.00

Parada costumelor.

100 de persoane purtând costume de epocă: artiști invitați, actori, reprezentanți ai intituțiilor de cultură din oraș, tineri, studenți vor ocupa strada din fața Primăriei Municipiului Craiova oferind publicului ocazia să vadă și să trăiască momente unice pornind într-un circuit spectaculos spre Centrul Vechi al orașului acompaniați de instrumentiști, jongleuri, păpuși uriașe și animatori care vor acompania alaiul lansând confetti. Piața „Mihai Viteazul” este destinația finală unde se pregătește ceremonialul militar cu depunerea de coroane la „Monumentul domnitorului Mihai Viteazul”

10:30

Ceremonie militară şi depunere de coroane de flori la Monumentul domnitorului Mihai Viteazul – Piața “Mihai Viteazul” – Garnizoana Craiova

11:00

Animaţie stradală – Păpuşi Medievale uriaşe (personaje din Istoria Evului Mediu)

11:00

– Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea I-a

– Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun

11:30

Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun

12:00

Ateliere Artizanat Medieval

– prezentarea unor ateliere de manufactură antică şi medievală cu produse realizate manual

– confecţionări, reajustări şi reparaţii în ţesătorie, olărit, pielărie, fierărie, tâmplărie, etc.

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”, Asociația“Archery” Craiova

12:00

Puncte civile cu prezentări interactive: atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat – Compania Ursului Brun

12:00

Atelier de bijuterii medievale reinterpretate (broşe, cercei) – Costinela Iocob

12:30

Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu:

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

Arcașii lui Mihai – Asociația “Archery” Craiova

Compania Ursului Brun

14:30

Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a II-a

15:00

Spectacol dansuri şi lupte medievale – Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”) – Partea I

16:00

Demonstrație Arcașii lui Mihai – Asociația “Archery” Craiova.

16:30

Ateliere de jonglerii cu poiuri – Trupa SiriuS Bistriţa.

17:00

Concurs de tir cu arcul – Asociația “Archery” Craiova

17.30

Animaţie stradală – Păpuşi Medievale uriaşe (personaje din Istoria Evului Mediu)

18:00

Concurs de costume medievale. Carnaval și paradă (premierea celui mai frumos costum medieval)

18:30

Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a III-a

19:00

Spectacol demonstrativ – Amplasamentul formațiilor de infanterie (secvență de luptă de pe Neajlov) – Partea I

· Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

· Asociația Archery Craiova

· Compania Ursului Brun

20:00

Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa Partea a IV-a

20:30

Ateliere de jonglerii cu poiuri – Trupa SiriuS Bistrița

21:00

Proiecția filmului istoric „Mihai Viteazul” (1970) regia: Sergiu Nicolaescu.

22:30

Spectacol pirotehnic „Flamma” Trupa Sirius Bistrița

Toate activitățile se desfăşoară în paralel, în intervalul orar sus menționat.

 

Duminică, 20 mai 2018

11:00

– Puncte civile cu prezentări interactive: atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat – Compania Ursului Brun

– Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a V-a

– Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun

– Atelier de bijuterii medievale reinterpretate (broşe, cercei) – Costinela Iocob

11.30

Animaţie stradală – Păpuşi Medievale uriaşe (personaje din Istoria Evului Mediu)

12:30

Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor (reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu):

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

Arcașii lui Mihai – Asociația “Archery” Craiova

Compania Ursului Brun

13:00

Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a VI-a

14:00

Spectacol dansuri medievale şi lupte – Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”- Partea a II-a

15:00

Ateliere de jonglerii cu poiuri: Trupa SiriuS Bistrița

16:00

Demonstrație Arcașii lui Mihai – Asociația “Archery” Craiova

16.30

– Animaţie stradală – Păpuşi Medievale uriaşe (personaje din Istoria Evului Mediu.)

– Workshop „Cum să cunoaștem mai bine muzica medievală”; flashmob muzical cu instrumente neconvenționale (Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale – LUPUS DACUS);

17:15

Coregrafii și atelier de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a VII-a

17:30

Concurs de tir cu arcul – Asociația “Archery” Craiova

18:00

Spectacol demonstrativ:

Amplasamentul formațiilor de infanterie (secvență de luptă de pe Neajlov)

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

Asociația “Archery” Craiova

Compania Ursului Brun

18:30

Workshop „Cum să cunoaștem mai bine muzica medievală”; flashmob muzical cu instrumente

18:45

Ateliere de jonglerii cu poiuri: Trupa SiriuS Bistriţa

19:00

Pe scena mare amplasată în Piața Mihai Viteazul

Muzică medievală și tradițională – Grupul de Muzică Veche al Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” Craiova

19:30

Concert muzică medievală 100% live Lupus Dacus;

20.30

– Coregrafii de dans medieval: Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa Partea a VIII-a

20:45

Muzică medievală – Concert susţinut de Huniadi Cantores

21:40

Coregrafii de dans medieval – Domniţa Alia şi Grupul Nosa Bistriţa – Partea a IX-a

21:50

Muzică medievală şi tradiţională – concert susţinut de Cimpoierii de Transilvania

Toate activitățile se desfăşoară în paralel, în intervalul orar sus menționat.

Politica