luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Oltenii vor să bată recordul din ultimii ani la finala Cupei!

35.000 este media de spectatori în ultimii ani la finalele Cupei României! Oltenii au început o campanie agresivă prin care încearcă să umple Arena Națională.

A fost sold out meciul cu FCSB de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Așa își doresc craiovenii să fie și pe 27 mai, pe Arena Națională. Clubul oltean a demarat o campanie puternică în care invită fanii să ajungă în număr cât mai mare la București, pentru ultimul act al Cupei, cu AFC Hermannstadt.

Într-un comunicat, CSU Craiova explică modalitățile în care se poate ajunge la finală: „Ne despart aproape două săptămâni de un moment care nu a mai avut loc de 18 ani. Pentru că o invazie alb-albastră se face din timp, pentru că tu vei fi al 12-lea jucător din #FINALA Cupei României, pentru primul trofeu după 25 de ani, de astăzi, 14 mai, ora 16:00, îți poți rezerva locul în peluza destinată suporterilor noștri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vii astăzi la meciul cu FCSB? Ia-ți din drumul tău spre #VulcanulDePeOblemenco și voucher la finală, urmând ca ulterior să îl preschimbi în #BILET de meci. Finala Cupei României este organizată în totalitate de Federația Română de Fotbal, nu de clubul Universitatea Craiova. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Astfel, clubul nostru vă prezintă, detaliat, tot ceea ce trebuie să știți:

1) Prețul unui tichet în sectorul destinat suporterilor Universității Craiova (Peluza Nord a Arenei Naționale, inelele 1, 2 și 3) costă 15 LEI

2) Voucherele pot fi achiziționate începând de astăzi, luni, 14 mai 2018, ora 16:00, de la casele Sălii Polivalente din Craiova. De marți, 15 mai 2018, programul de funcționare este în intervalul orar 12:00 – 20:00.

3) O persoană poate achiziționa MAXIM 4 vouchere, fiind OBLIGATORIU să furnizeze următoarele informații pentru fiecare tichet în parte: nume, prenume și CNP

4) Voucherele trebuie apoi preschimbate în #BILETE, fără vreun alt cost suplimentar. Vom anunța în curând ziua din care va începe acest proces.

5) Accesul în sectorul destinat suporterilor Științei se face dinspre Strada Pierre de Coubertin, la porțile „H” și „G”

6) Adresa Arenei Naționale este următoarea: Bulevardul Basarabia nr. 37 – 39, sectorul 3, București (Cartierul Vatra Luminoasă)

7) Biletele se vând și online în restul stadionului. Toate detaliile se găsesc pe website-ul Federației Române de Fotbal: http://frf.ro/comunicate/comunicate-frf/sau-pus-in-vanzare-biletele-la-finala-cupei-romaniei-hermannstadt-craiova-id24061.html

8) FINALA Cupei României dintre Universitatea Craiova și FC Hermannstadt se va disputa duminică, 27 mai 2018, de la ora 21:00, pe Arena Națională din capitală.

Clubul Universitatea Craiova va organiza deplasarea în capitală și vom reveni, în curând, cu detalii suplimentare pe www.ucv1948.ro. Vă mulțumim!

Facem un apel la întreaga suflare alb-albastră să își achiziționeze din timp #BILETE la marea finală pentru o mai bună organizare a acestui eveniment”.

Din 2012 încoace, o singură dată au fost peste 45.000 de suporteri pe Arena Națională la ultimul act al competiției knock-out.

2012 – National Arena:  Dinamo -Rapid – 45.000
2013 – National Arena:  Petrolul Ploie
ști – CFR Cluj – 29.343
2014 – National Arena:  Steaua București – Astra – 48.201
2015 – National Arena:  U Cluj – Steaua București – 37.764
2016 – National Arena:  Dinamo București – CFR Cluj – 37.705
2017 – Ilie Oană Ploiești: FC Voluntari – Astra Giurgiu – 9.274

În patru dintre cele cinci finale disputate pe Arena Națională au fost implicate echipe din București, și meciurile tot nu s-au jucat cu casa închisă. Oltenii speră să mute Bănia pe Arena Națională pentru o sărbătoare alb-albastră.

Politica