Scrima craioveană continuă să producă performanțe de seamă la nivel național. Spadasinii de la CSU Craiova au cucerit, weekendul trecut, trei medalii în cadrul Campionatului Național de Spadă la categorie seniori masculin, individual și pe echipe, care a avut loc la Satu Mare. Finala la individual a fost una pur craioveană, disputată între doi colegi de la Clubul Universitar, Alin Sbîrcia și Mario Persu. Câștig de cauză, în cele din urmă, a avut Alin Sbîrcia care s-a impus în fața colegului său cu scorul de 12-10, adjudecând astfel titlul național la spadă seniori. Marios Persu a rămas cu medalia de argint, după această înfrângere. În întrecerea individuală, pe primele opt locuri s-au mai clasat craiovenii Liviu Dragomir (CSU Craiova – locul 5), Lucian Ciovică (CSU Craivoa – locul 7) și Andrei Dogaru (CSM Craiova – locul 8). În proba pe echipe, CSU Craiova a avut înscrise două formații, dar doar una dintre ele a urcat pe podiumul național. CSU Craiova 1, formată din scrimerii Liviu Dragomir, Alin Mitrică, Alin Sbîrcia și Ștefăniță Vîlceanu, a ocupat locul trei la competiția de la Satu Mare, urmată pe locul patru de CSU Craiova 2, echipă din care au făcut parte spadasinii Lucian Ciovică, Mihai Oprea, Marios Persu și Ovidiu Pîrvuleasa. Campioană națională a devenit echipa gazdă, CSM Satu Mare, iar pe locul secund s-a regăsit CS Dinamo 1.
Spadasinii craioveni au luat cu asalt podiumul la naționalele de seniori


Ultima ora
- Flăcări în toiul nopții la Berislăvești! Pompierii vâlceni au salvat locuința cuprinsă de incendiu 5 decembrie 2025
- Un fost jucător de la Universitatea Craiova, inclus în echipa lunii noiembrie, în Liga 2 5 decembrie 2025
- Rusia blochează platforma de jocuri online Roblox 5 decembrie 2025
- Cupa României: clasamentul și rezultatele din grupe 5 decembrie 2025
- Cloud Dancer – Culoarea anului 2026 aleasă de Pantone 5 decembrie 2025
- Râmnicu Vâlcea deschide sezonul sărbătorilor cu o seară specială de Ajunul lui Moș Nicolae 4 decembrie 2025
- Ecranele, „cadoul otrăvit” pentru copii de sărbători 5 decembrie 2025
- Al doilea spectacol al Festivalului Colindului Vâlcean are loc la Vlădești 4 decembrie 2025
- Universitatea Craiova câștigă la scor și urcă pe primul loc în grupa din Cupa României 5 decembrie 2025
- Bărbat reținut pentru agresiune sexuală la Râmnicu Vâlcea 4 decembrie 2025






