luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Festivalul iilor din Cezieni: „Nicăieri nu se sărbătoreşte arta cusutului, iar la noi obiceiul acesta datează de prin anii 1920”

Primarul comunei Cezieni, Dănuţ Guşatu, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, care este amploarea pe care Festivalul Naţional „Sărbătoarea iilor” o va avea în anul centenarului, când este finanţată cu 570.000 lei de Ministerul Culturii. Edilul spune că n-ar trebui să surprindă pe nimeni că evenimentul din localitatea olteană a primit aceşti bani deoarece „este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din judeţ şi poate din ţară”.

Festivalul „Sărbătoarea iilor din Cezieni” primește 570.000 de lei pentru Centenarul Marii Uniri, după ce Comitetul interministerial din Guvern a aprobat primele 99 de proiecte cu finanțare din bani publici.

Primarul comunei Cezieni, Dănuţ Guşatu, a declarat că ediţia din acest an se va desfăşura pe parcursul întregii luni iunie, culminând cu Ziua Iei, în data de 24 iunie, cu tradiţionala expoziţie stradală de ii. În cadrul festivalului vor fi organizate şezători, expoziţii de fotografie, de ii, un târg al meşterilor populari, dar şi un simpozion la care vor fi invitaţi specialişti din toată ţara.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Activităţile care se vor desfăşura la ediţia din acest an vor fi pe parcursul întregii luni iunie. Vor începe cu o conferinţă de presă care va avea loc cel mai probabil la Slatina, în care vom anunţa pe larg tot ce avem de făcut. Sunt prevăzute, în proiectul pe care noi l-am făcut, activităţi precum şezători, expoziţii de fotografie, de ii, un târg al meşterilor populari şi, poate punctul cel mai important, simpozionul care va avea loc în data de 23 iunie, când vor fi invitaţi circa zece specialişti din toată ţara. În afara de asta, avem 10 perechi invitate din toate zonele etno-folclorice ale României, îmbrăcate în costume populare. Duminică, pe 24 iunie, va avea loc sărbătoarea propriu-zisă, care va începe practic cu o expoziţie stradală de ii, aşa cum facem în fiecare an, după care va avea loc jurizarea în căminul cultural, hora iilor şi spectacolul. Sunt acţiuni care aveau loc în trecut şi care au dus cumva la sărbătoarea noastră de suflet. Dar, va fi o ediţie mult mai amplă, cu mult mai multe activităţi”, a declarat edilul.

Guşatu spune că evenimentul din Cezieni este poate unic şi nimeni nu ar trebui să se mire de ce a primit finanţare de la Guvern.

„Este prima dată când primim finanţare de la Ministerul Culturii, cu toate că cereri în acest sens am depus aproape în fiecare an, de mulţi ani. Probabil că de această dată au fost mai mulţi bani pentru astfel de activităţi. Pe de altă parte, nu cred că ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că sărbătoarea de la Cezieni primeşte finanţare pentru că este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din judeţ şi poate din ţară. Nicăieri nu se sărbătoreşte arta cusutului, iar la noi obiceiul acesta datează de prin anii 1920, când principesa Brâncoveanu premia cele mai frumoase ii cusute de femeile din sat. Este un obicei cu substanţă şi tradiţie”, a mai spus Dănuţ Guşatu.

Festivalul „Sărbătoarea iilor din Cezieni” a ajuns la a 33-a ediție.

Politica