luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lupta pentru locul doi în Liga Florilor se dă duminică în Polivalentă: “Va fi un meci deschis oricărui rezultat”

Întâlnirea de miercuri, de pe terenul lui CSM Roman, nu s-a încheiat într-un mod pozitiv pentru handbalistele de la SCM Craiova, care se pare că au un blocaj mental când vine vorba de disputele cu echipa moldavă, pe care în acest sezon nu au reușit să o învingă deloc. Craiovencele lui Bogdan Burcea au mers la Roman cu gândul unei victorii care să le ofere un avantaj de patru puncte înainte de duelul decisiv pentru locul doi de duminică, dar nu și-au îndeplinit obiectivul. CSM Roman s-a impus în fața echipei craiovene cu scorul de 19-18 (10-10), la finalul unui joc foarte strâns.

O victorie cu Măgura ar putea fi decisivă

Craiova trebuie să treacă însă peste acest eșec și să se concentreze la capacitate maximă pentru meciul de duminică, programat la ora 11.00 în Polivalenta din Bănie, împotriva formației Măgura Cisnădie, care la acest moment se află la un punct în spatele grupării lui Bogdan Burcea, pe locul trei. Câștigătoarea din această partidă va deține cele mai multe șanse de a încheia sezonul sub CSM București, pe a doua treaptă a podiumului. “Duminică va fi un joc decisiv pentru ocuparea locului secund la finalul sezonului. Nu cred că se pune problema să nu câştigăm cu Măgura Cisnădie şi atunci, locul doi ar fi aproape asigurat. Toţi ne dorim acest loc doi, ar fi în concordanţă cu dorinţa pe care am avut-o încă de la începutul acestui sezon. Va fi un meci deschis oricărui rezultat, dar nu cred că Măgura Cisnădie poate să ne învingă acasă în faţa propriilor fani. Sunt convins că ne vom impune şi vom face publicul fericit, care sper că suporterii vor veni în număr mare la sală”, a declarat Dumitru Berbec, antrenorul secund al echipei de handbal feminin de la SCM Craiova. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica