marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Trupa lui Pascu a terminat campionatul pe șase

Voleibaliștii au încheiat, marți seara, campionatul intern cu o înfrângere. SCM Craiova a disputat ultima etapă a play-off-ului pe teren propriu contra lui Arcada Galați, care se lupta pentru titlu, dar a pierdut în fața Tricolorului Ploiești, care nu a greșit în duelul cu ACSVM Zalău și și-a asigurat titulatura de campioană națională. Trupa lui Pascu a pierdut în fața gălățenilor cu 3-0, pe seturi: 25-23, 25-19, 25-18. Astfel, craiovenii s-au clasat la finalul acestui campionat pe locul șase, cu 48 de puncte, iar singura opțiune pentru a mai salva ceva din acest sezon este Cupa României, competiție în care mai este angrenată formația craioveană.

“Mă nemulțumește locul ocupat la finalul sezonului, m-a nemulțumit și calitatea jocului. I-am rugat pe băieți să fie mai luptători, să se vadă mai multă dorință de a câștiga. Au încercat să facă acest lucru, dar echipa din Galați e vizibil mai valoroasă. Probabil aceasta e valoarea echipei în acest sezon și sper să ne organizăm mai bine în campionatul viitor”, a declarat Dan Pascu, antrenorul echipei de volei masculin de la SCM Craiova, după eșecul împotriva Galațiului. Sezonul va fi încheiat complet pentru voleibaliști săptămâna viitoare, în perioada 1-2 mai, când vor disputa, la Galați, finala four-ul Cupei României. SCM Craiova va întâlni în semifinalele competiției actuala campioană, Tricolorul Ploiești. Cealaltă semifinală se dispută între ACSVM Zalău și Arcada Galați.

Politica