luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

FC U, cu un pas mai aproape de „Oblemenco”

     Cosmin COJOCĂREANU

FC U Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, a învins într-o manieră categorică gruparea AS City Leu, în optimile de finală din Cupa României, faza pe județ. În cazul în care vor ridica trofeul în Dolj, Dina și colegii săi vor intra în competiția națională, unde, din faza șaisprezecimilor, pot evolua pe Oblemenco. Dacă plătesc.

Echipa lui Mititelu își deschide drumul spre stadionul „Ion Oblemenco”! Dănănae și compania s-au impus cu 13-0 în optimile de finală ale fazei județene a Cupei României contra formației AS City Leu, din cel de-al cincilea eșalon. Partida disputată pe stadionul Aripile s-a desfășurat, așa cum o arată și scorul, într-o singură direcție: spre poarta celor din Leu. Bălan, de cinci ori, Raicea și Cârcea, cu câte o dublă, Marinoiu, Dănănae, Gârbiță și Armășelu au semnat succesul formației craiovene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este cel de-al doilea meci, și totodată cea de-a doua victorie în competiție pentru formația alb-albastră, după ce în șaisprezecimi a eliminat CS Sopot, cu 6-1. Practic, echipa lui Adrian Mititelu mai are trei meciuri și poate ridica trofeul județean. Un succes în competiția județeană aduce, în mod automat, calificarea în preliminariile Cupei României, faza națională.

În toamnă, pe „Oblemenco”

La finalul anului trecut, Consiliul Local Craiova stabilea taxele ce trebuie achitate de cei care doresc să prestreze pe stadionul Ion Oblemenco. Iată care sunt acestea: dacă vrea să vină cu Naționala în Bănie, FRF trebuie să plătească 37.100 lei. Aceiași bani trebuie să-i plătească orice echipă, cu excepția CSU Craiova, care își dorește să evolueze pe bijuteria Olteniei în meciuri din Liga 1, Cupa Ligii sau Cupa României, începând cu 16-imile acestei competiții.

Așadar, dacă reușesc să pătrundă în șaisprezecimile Cupei României, rundă ce urmează să se desfășoare undeva în octombrie, Dina, Dănănae și colegii lor pot presta pe stadionul Ion Oblemenco, cu Peluza Sud alături. Mai este și condiția, deloc de neglijat, ca patronul clubului FC U Craiova să verse în conturile municipalității 37.100 lei.

Până atunci însă mai sunt ceva meciuri de jucat. Primul dintre ele va fi la data de 21 aprilie, adică sâmbătă când FC U Craiova întâlnește Flacăra Moțăței, în antepenultima etapă din sezonul regulat. Echipa lui Mititelu e principala favorită la promovare, având maxim de puncte, 69, după 23 de runde, golaveraj 120-21.

Cupa României – optimi de finală – faza județeană

A.S. FLACĂRA MOȚĂȚEI – C.S. DUNĂREA CALAFAT 1-3

A.S. VICTORIA PLENIȚA – A.C.S. TRACTORUL CETATE 2-6

C.S. FULGERUL MÂRȘANI – C.S. UNIREA TRICOLOR DĂBULENI 0-4

A.S. RECOLTA MĂCEȘU DE JOS – C.S. PROGRESUL SEGARCEA 2-1

A.S. CITY LEU – U CRAIOVA 1948.SA. 0-13

A.C.S. METROPOLITAN IȘALNIȚA – A.C.S. VIITORUL CÂRCEA 5-6

2 mai, ora 17:30

C.S. PROGRESUL CERĂT – A.C.S. JIUL PODARI

A.C.S. UNIREA AMĂRĂȘTII DE JOS – A.C.S. ȘTIINȚA DANUBIUS BECHET

 

sursa foto: Ilie Chiriac

Politica