luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dosarul devalizării Primăriei Caracal, la rejudecare pentru că sentința nu a fost semnată de judecătorul de caz

Curtea de Apel Craiova a transmis motivarea deciziei de rejudecare a dosarului privind devalizarea Primăriei Caracal în care fostul primar al Caracalului, Gheorghe Anghel, şi camarila acestuia erau acuzaţi de devalizarea bugetului municipalităţii, provocând un prejudiciu de peste cinci milioane lei. Cei 14 inculpaţi din acest dosar au beneficiat de indulgenţa judecătorului oltean Gheorghe Maruşcă, care cu o zi înainte de ieşirea la pensie a dat achitări, pedepse cu suspendare sau mult prea blânde faţă de valoarea pagubei.

Curtea de Apel Craiova a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Olt, iar motivarea magistraţilor din Bănie confirmă informaţiile Jurnalul Olteniei: motivul retrimiterii spre rejudecare este acela că motivarea sentinţei Tribunalului Olt nu a fost semnată de judecătorul cauzei, Gheorghe Maruşcă, ci de un alt magistrat.

Curtea reţine că sentinţa a fost redactată pe 27 septembrie 2017, în condiţiile în care Maruşcă a ieşit la pensie începând cu data de 1 august.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din adresa emisă de Tribunalul Olt la data de 12.02.2018 rezultă că sentinţa penală nr. 161 din data de 31.07.2017 a fost redactată, potrivit Registrului de evidenţă a redactării hotărârilor, de dl. judecător … la data de 27.09.2017. S-a mai precizat că prin Hotărârea nr. 689/27.06.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului judecător începând cu data de 01.08.2017, iar decretul Preşedintelui României nr. 657/20.07.2018 a fost public at în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 583 din data de 21.07.2017. (…) Curtea reţine că sentinţa apelată a fost pronunţată la data de 31.07.2017, iar de la data de 01.08.2017 judecătorul care a pronunţat soluţia a fost eliberat din funcţie ca urmare a pensionării. Hotărârea a fost redactată la data de 27.09.2017, la aproape 2 luni de la data eliberării din funcţie a judecătorului”, se arată în motivare.

Magistraţii din Craiova mai notează că „din adresa înaintată de Tribunalul Olt nu rezultă cu certitudine, în opinia Curţii, că sentinţa penală a fost redactată de judecătorul fondului, indicându-se drept argument doar că numele acestuia apare în Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor, deşi pe ultima pagină a sentinţei nu apar iniţialele judecătorului care a realizat redactarea, după cum impune art. 131 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti”.

Potrivit documentului citat, sentinţa emisă de Gheorghe Maruşcă nulă.

Curtea reţine că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 281 alin. 1 lit. a C.p.p. care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată. Cu toate că dreptul intern impune existenţa continuităţii completului de judecată doar de la etapa dezbaterilor şi până la cea de soluţionare a cauzei, standardul impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţie este unul mai ridicat, oferind o protecţie mai mare părţilor din proces”, se arată în motivare.

Totodată, judecătorii Curţii de Apel Craiova reţin că „pensionarea pentru limită de vârstă nu este considerată a fi o împrejurare excepţională, câtă vreme aceasta depinde, în bună măsură, de manifestarea de voinţă a magistratului şi este un eveniment ce poate fi anticipat”.

În speţă, judecătorul fondului, deşi cunoştea încă din luna iunie 2017, când a fost pronunţată hotărârea nr. 689/27.06.2017 a Consiliului Superior al Magistraturii că va fi eliberat din funcţie începând cu data de 01.08.2018, iar la data de 2 1.07.2017 decretul prezidenţial care confirmă acest lucru era publicat în Monitorul Oficial, a dispus în luna iulie 2017 nu mai puţin de 6 termene de judecată, la intervale de câteva zile, fixând termene foarte scurte în care părţile să observe expertizele, să formuleze obiecţiuni, iar experţii să răspundă la acestea”, se mai spune în motivare.

Instanţa de apel mai arată: „Pronunţând soluţia în ultima zi în care deţinea această funcţie, judecătorul fondului s-a aflat în imposibilitate de a motiva hotărârea, încălcând standardul impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost prezentat anterior”.

Mai mult decât atât, judecătorii craioveni au stabilit că Gheorghe Maruşcă, acum pensionar, s-a mulţumit să copieze în întregime rechizitoriul procurorilor.

Curtea constată că starea de fapt reţinută de instanţa de fond cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor …, …, …, …, …, …, … şi … (pag. 107-117 din sentinţă) este identică celei reţinute prin rechizitoriu, fiind copiată în întregime din cuprinsul acestuia. În hotărâre sunt enumerate doar probele care ar duce, în opinia instanţei de fond, la dovedirea vinovăţiei inculpaţilor, fără ca acestea să fie analizate (pag. 117 penultimul paragraf) şi fără a fi avute în vedere în niciun fel argumentele şi apărările formulate de inculpaţi, prin apărători, pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti precum şi în cadrul dezbaterilor”, mai spun magistraţii Curţii de Apel Craiova.

Surse judiciare spun că totul face parte dintr-un plan bine ticluit. Gheorghe Maruşcă se pronunţă pe fond, dar nu în timp util pentru a putea face şi motivarea înainte de ieşi la pensie, Curtea de Apel Craiova dispune rejudecarea fondului din acest motiv, fondul se reia la Tribunalul Olt. Şi aşa trec anii, iar mare parte din infracţiuni se prescriu, iar inclupaţii scapă chiar şi de pedepsele bânde dispuse iniţial de Maruşcă.

De acelaşi taratament a beneficiat şi „Dosarul FC Caracal”. În acest caz, Curtea de Apel Craiova nu s-a pronunţat încă, dar cum nici motivarea din acel dosar nu este semnată de judecătorul fondului, Gheorghe Maruşcă, rejudecarea este cea mai plauzibilă soluţie.

Cum să devalizezi o primărie şi scapi (aproape) nepedepsit

În acest dosar, au fost achitaţi Liana Loredana Stroie, fostă angajată a Compartimentului Contracte Concesiune din cadrul primăriei, Georgeta Cercel, administrator al unei firme, Petre Duică, soţul unei angajate din primărie, şi Daniela Stroe, fiica unei şefe din Departamentul de Contabilitate al primăriei, în timp ce în cazul lui Florinel Stroe, soţul acesteia din urmă, şi lui Cristinel Coman, alt om de afaceri, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptei.

Au primit pedepse cu suspendare următorii: George Pavel, administratorul unei firme – doi ani şi şase luni, Mihaela Duică, fostă angajată a primăriei – trei ani şi şase luni şi Sandu Grigorie, administratorul unei firme – un an şi două luni. Georgeta Cercel, George Pavel şi Sandu Grigorie şi-au recunoscut faptele încă de la primele termene ale procesului.

Singurele pedepse cu executare, câte trei ani şi şase luni, au fost primite de fostul primar Gheorghe Anghel şi patru dintre reprezentanţii fostei conduceri a primăriei: fostul director economic Maria Tudor; fostă angajată la Compartimentul Contabilitate Natalia Olaru, fosta casieră centrală a primăriei Mariana Coşoveanu şi fosta angajată a Compartimentului Contabilitate Elena Neculăiţă.

Sentinţa a fost pronunţată de judecătorul Gheorghe Maruşcă, cu o zi înainte de a ieşi la pensie.

Membrii grupării coordonate de Gheorghe Anghel şi de Maria Tudor, fostul director economic al Primăriei Caracal, sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Oamenii legii spun că, prin însuşirea unor sume mari de bani în baza unor documente – facturi, chitanţe, care atestau efectuarea unor lucrări fictive, sau procurarea de materiale necesare în desfăşurarea de activităţi fictive în cadrul instituţiei, a fost creat un prejudiciu de 5,2 milioane lei. La această grupare infracţională au aderat atât angajaţi ai primăriei Caracal, printre care şeful serviciului Evidenţa Populaţiei, consilieri superiori din cadrul Compartimentului Contabilitate, auditorul instituţiei şi casierul principal, cât şi alte persoane – administratori de societăţi comerciale, care ar fi fost racolate de lideri şi de ceilalţi angajaţi, cu scopul clar de a-şi însuşi sume de bani.

Bani pentru campania electorală a lui Anghel

Printre agenţii economici care au aderat la gruparea infracţională s-a numărat Sandu Grigorie, administratorul SC Grion Ignifug SRL Slatina. Potrivit anchetatorilor, acesta a emis şi încasat de la Primăria Caracal, prin contul bancar şi casierie, facturi în valoare de 1.748.286 lei, doar o parte din prestările de servicii fiind chiar efectuate. Pentru o altă mare parte, acesta a emis facturi fictive.

Sandu Grigorie a fost chemat de Maria Tudor, la începutul anului 2012, în biroul acesteia, care i-a spus că trebuie să strângă ceva bani pentru campania electorală pentru realegerea în funcţia de primar a lui Gheorghe Anghel. În aceste condiţii, Grigorie a emis cinci facturi într-un singur exemplar în valoare totală de 227.200 lei şi nu le-a mai înregistrat în actele contabile. El a transferat sumele de bani primite la Trezoreria Slatina, le-a ridicat în numerar şi le-a predat Mariei Tudor şi lui Gheorghe Anghel. Cei doi i-au promis afaceristului că, după alegeri, îi vor încredinţa lucrări şi îşi va recupera banii. Pentru cele cinci facturi emise în anul 2012, Grigorie a primit 227.200 lei prin şapte ordine de plată, prin două dintre acestea a fost achitată de două ori aceeaşi factură fictivă din 2011, iar pentru ultima plată, în valoare de 47.200 lei, nici nu a fost emisă vreo factură.

Proprietăţile directoarei economice, renovate pe banii contribuabililor

Maria Tudor, fostul director economic al primăriei, şi Elena Neculăiţă, fost consilier superior în cadrul Compartimentului Contabilitate al instituţiei, şi-au renovat mai multe imobile pe care le deţin în Caracal, Deveselu şi Călimăneşti-Vâlcea. Lucrările au fost decontate cu fonduri deturnate din bugetul municipalităţii şi realizate de un alt agent economic, parte a grupării infracţionale. Este vorba de societăţile SC Clauexim SRL Slatina şi SC Alexia Intermed Tom SRL Slatina, administrate de Florea Tomescu, care, în perioada 2005-2012, au emis şi încasat de la Primăria Caracal facturi în valoare de 329.079 lei.

În această perioadă, Maria Tudor a achiziţionat pe strada Reconstrucţiei din Caracal, un imobil situat vizavi de casa unde locuieşte, la renovarea acestui imobil lucrând firma Clauexim a lui Tomescu. După terminarea lucrărilor la acest imobil, Maria Tudor şi-a modernizat şi un apartament situat într-un bloc pe strada Antonius Caracalla, în zona fostului Renel. Tudor i-a motivat constructorului că acest apartament face parte din protocolul Primăriei Caracal, deşi mobila veche din imobil a fost dusă la o casă deţinută de directorul economic în comuna Deveselu, sat Comanca. Deşi ştia că nu este vorba de imobile ale primăriei, constructorul a acceptat lucrările datorită banilor pe care îi primea, dar şi din cauză că Tudor şi Neculăiţă l-au ameninţat că au cunoştinţe printre reprezentanţii instituţiilor de control şi îi pot genera probleme.

Ulterior, el a fost dus de către Neculăiţă Elena să-i renoveze un apartament pe care aceasta îl avea în staţiunea vâlceană Călimăneşti. Mai mult, la începutul anului 2008, cealaltă firmă a lui Florea Tomescu, SC Alexia Intermed Tom SRL Slatina, a renovat şi modernizat casa Mariei Tudor din comuna Deveselu, unde fusese trimisă mobila de apartamentul din Caracal.

Familia Duică: Bani spălaţi prin achiziţionarea de utilaje nefuncţionale

În perioada 2005-2012, Petre Duică, soţul Mihaelei Duică, şeful Serviciului Evidenţa Populaţiei, a primit de la Primăria Caracal, în mai multe tranşe, suma de 166.920 lei, iar de la casieria instituţiei a ridicat suma de 5.000 de lei pentru „prestări servicii”. Cu toate acestea, anchetatorii n-au găsit în contabilitatea primăriei documente justificative pentru această sumă şi nici ordinele de plată sau extrasele de cont unde să fie menţionate plăţile efectuate. Potrivit anchetatorilor, Petre Duică, cadru militar, a predat SC IGO SA mai multe utilaje pe care le-a procurat la licitaţiile organizate de unitatea militară de la Deveselu. Este vorba de un autogreder, un tractor U650 şi o „sărăriţă” ce nu au fost folosite niciodată şi de un compactor şi de un motocompresor ce au fost folosite ocazional.

Valorile de cumpărare a utilajelor de la unităţile militare, unde Duică Petre a participat la licitaţii, erau în general mici. De exemplu, motocompresorul a fost achiziţionat cu 1.683 lei, tractoarele cu preţuri cuprinse între 2.430 lei şi 4.000 lei şi deci nu pot acoperi nici pe departe suma de 166.920, primită de Duică.

Anchetatorii spun că aceste utilaje erau destinate dezmembrării şi predării la centre de colectare fier vechi, dar pentru a „justifica” sumele de bani primite de la primărie au fost predate fără documente legale către IGO SA, deşi nu erau de folosinţă şi nici nu au fost folosite în interesul acesteia.

Potrivit aceloraşi surse, soţii Duică sunt foarte apropiaţi de fostul primar Gheorghe Anghel. Primar al municipiului Caracal în perioada 1980-2012, cu mici întreruperi, Anghel îşi ţinea, într-o cameră a vilei familiei Duică, toate cărţile, tablourile şi distincţiile primite înainte de 1989.

Gheorghe Anghel şi o parte dintre inculpaţii din acest dosar sunt trimişi în judecată într-un alt dosar, instrumentat de către DNA Craiova, fostul edil fiind acuzat de peste o mie de acte de abuz în serviciu.

Politica