luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Salonul Regional de Fotografie “Oltenia în Imagini”

Mâine, de la ora 11.00, va avea loc, la sediul Muzeului Olteniei, festivitatea de premiere și vernisajul Salonului Regional de Fotografie Oltenia în Imagini, continuatorul Salonului Municipal de Fotografie Craiova în Imagini. Salonul este organizat de Asociaţia Culturală “Craiova” și Muzeul Olteniei, în colaborare cu Fotoclubul “Mihai Dan Călinescu”, Inspectoratele Şcolare Judeţene Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Fotoclubul ”Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei ”DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică. Salonul este destinat tuturor elevilor de liceu din Oltenia, din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie. Salonul are anul acesta ca temă ”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”, lucrările oferind o imagine a regiunii la un secol de la acest eveniment istoric care a marcat destinul națiunii. Au fost primite fotografii din întreaga Oltenie care s-au încadrat tematic în genurile artei: reportaj, portret, peisaj urban, sport, ceremonii cultural-artistice, fotografie de stradă, aspecte legate de viaţa cotidiană a elevilor. Juriul este format din Mircea Anghel, artist fotograf, A.FIAP, Hon.FICS (Preşedinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova) – președinte, Cristi Nedelcu – directorul Salonului, Viorel Pîrligras, grafician, și Dorian Delureanu, artist fotograf, preşedinte al Fotoclubului „Mircea Faria” Craiova. În urma deliberării, juriul a decis ca în salon să intre 60 de fotografii, și a stabilit următoarele premii care vor fi decernate joi.

Marele Premiu, NICU-DAN GELEP

Medalia de Aur a Salonului

Policlinica Buna Vestire Craiova

Medalia de Argint a Salonului

Medalia de Bronz a Salonului

Premiul Special Florin Rogneanu

Premiul Special Victor Boldâr al Fotoclubului ”Mircea Faria”

Premiul Special al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

Premiul Special Ştefan Ciuceanu al Muzeului Olteniei.

Premiul de popularitate

Mențiuni

Premiile vor consta în bani, excursii și cărți, oferite de organizatori, Muzeul Olteniei și Asociația Culturală Craiova, precum și de sponsorii, Librarie.net, Palace Tour, Cabana Tera, Club Rotary Craiova, AIUS, AROTT.

Politica