vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Hotărârea definitivă în cazul fostei „Regine a serelor” se lasă așteptată

După ce, la începutul lui martie, au repus cauza pe rol, la termenul de luni, 16 aprilie a.c., magistrații de la Curtea de Apel Craiova au decis să amâne pentru luna mai soluționarea apelului declarat de fosta preşedintă a femeilor pesediste din Dolj şi fost consilier judeţean, Lili Maria Schutz, împotriva sentinței prin care Tribunalul Dolj a condamnat-o pentru fraude cu fonduri europene. Schutz a primit 13 ani și 8 luni de închisoare (prin contopire cu pedeapsa de 10 ani închisoare din dosarul fraudării Sere Codlea şi Orser Oradea) și vrea pedeapsă mai mică. Apeluri au declarat și ceilalți trei inculpați din dosar, dar și procurorii DNA Craiova, următorul termen fiind stabilit pe 9 mai a.c..

Magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât, luni, 16 aprilie a.c., să amâne procesul fostei „Regine a serelor”, Lili Maria Schutz: „Constatând necesară emiterea unei adrese către APIA, precum şi audierea martorului Dascălu Ion, amână cauza şi acordă termen la data de 09 mai 2018”, se arată în încheierea de ședință a instanței.

Reamintim că, în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au anunţat că au trimis-o în judecată pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să obţină aproape un milion de lei, printr-o firmă de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să obţină banii.
“În cursul anului 2008, inculpata Schutz Maria l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică să semneze, în calitate de administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., cererea de plată  pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă aferente, pe care ulterior le-a înregistrat şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha din suprafaţa totală de 3.943,93 ha înscrisă  în cererea de plată nu se aflau în exploatarea S.C. IZAMAR S.R.L., nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta. În continuare, inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să  îşi îndeplinească  în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de S.C. IZAMAR S.R.L. şi suprafeţele determinate la plată, inculpata Bunciu Mihaela a modificat, în sistemul informatic, suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată  săcoincidă  cu suprafaţa determinată  şi, prin urmare, să  fie emisă o decizie fără  sancţiuni. De menţionat este faptul că  inculpata Bunciu Mihaela a accesat aplicaţia electronică  folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi. După ce s-a asigurat că  sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20.07.2008, inculpata Bunciu Mihaela a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că  datele referitoare la dosarul fermierului S.C. IZAMAR S.R.L. nu prezintă erori în sistemul informatic. Ulterior, dosarul a fost preluat de inculpatul Cercel Dan Alexandru, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către inculpata Bunciu Mihaela, fără să  fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată cererii de plată”, au comunicat procurorii DNA Craiova.

Astfel, în contul societăţii S.C. IZAMAR S.R.L. au intrat, pe nedrept, fonduri europene în sumă  de 919.473,61 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377,82 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată  SAPS – FEGA, iar 264.095,79 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată  FEADR. Procurorii au dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale inculpaţilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lili Schutz, în calitate administrator de fapt al S.C. IZAMAR S.R.L., a fost acuzată de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă  continuată. Bădoi Ionică, administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., la data faptei, a fost acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă  de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; iar Bunciu Mihaela, la data faptei inspector superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură  Dolj, fina lui Schutz, se face vinovată  de abuz în serviciu, în formă  continuată. Tot de abuz în serviciu este acuzat  şi Cercel Dan Alexandru, consilier superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, la data faptei.

Pe 15 noiembrie 2016 Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Ionică  Bădoi la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, Mihaela Bunciu a primit 3 ani închisoare cu executare, iar Dan Cercelaru 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În ceea ce o priveşte pe Lili Schutz, judecătorii au condamnat-o la 6 ani de închisoare în acest dosar, dar au descontopit pedeapsa de 10 ani primită  pentru fraudarea Sere Codlea  şi Orser Oradea, au constatat că  faptele respective sunt concurente cu cele din prezentul dosar, cu care le-au contopit, rezultând o pedeapsă  totală  de 13 ani  şi 8 luni închisoare. Toți cei patru inculpați, dar și procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova au făcut apel, care s-a înregistrat pe 6 ianuarie anul trecut la Curtea de Apel Craiova.

Politica