luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tânăr oltean, în spital după ce a fost împușcat. Incidentul s-a petrecut în Cisnădie

Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Olt a ajuns, duminică seara, la spital, rănit cu un pistol de tip airsoft, după ce a făcut gălăgie într-un bloc din Cisnădie, judeţul Sibiu, iar între el şi un vecin a izbucnit un conflict spontan.

Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat, duminică seara, că între cei doi vecini, unul de 18 ani, cu domiciliul legal în judeţul Olt, şi altul de 31 de ani a izbucnit un conflict spontan din cauza gălăgiei din bloc.

Am fost sesizaţi în legătură cu faptul că în localitatea Cisnădie, pe fondul unui conflict spontan din cauza gălăgiei într-un bloc, un localnic de 31 de ani l-a împuşcat pe un tânăr de 18 ani, din Olt, cu un pistol tip airsoft provocându-i şase plăgi în zona superioară a corpului. Victima a fost transportată la Spitalul din Sibiu în stare conştientă. În continuare se fac cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor incidentului şi încadrării juridice a faptei”, a spus Welter, citată demediafax.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Liliana Blaga, a spus că victima are mai multe răni pe corp, dar este în stare stabilă.

Pacientul are şase plăgi prin împuşcare cu pistol cu bile. Are două plăgi în axilă şi urechea stângă, două plăgi în regiunea posterioară, şi două în braţul stâng. Este conştient, stabil hemodinamic şi respirator. A fost transportat la UPU Sibiu”, a spus Blaga.

Politica