În perioada 06-09 aprilie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți au acționat pentru menținerea climatului de ordine si siguranta publică în sistem integrat (patrule mixte și independente), pentru ca manifestările organizate în această perioadă, să se desfăşoare într-un climat optim de normalitate civică. Jandarmii au fost prezenţi în municipiul Drobeta Turnu Severin şi pe raza judeţului Mehedinţi și au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. În perioada amintită, jandarmii mehedinţeni au constatat 11 de abateri de la normele legale în vigoare (10 amenzi și 1 avertisment) și au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.100 lei.
Astfel, majoritatea sancţiunilor contravenţionale au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, proferarea de injurii şi expresii jignitoare, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele amenajate. De asemenea, jandarmii au surprins doi tineri care aveau asupra lor o țigarete confecționate artizanal ce conțineau materie vegetală cu miros înțepător. Ulterior s-a constatat că aceasta face parte din categoria drogurilor de risc. Jandarmii au predat persoanele în cauză lucrătorilor din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Mehedinţi, în vederea continuării cercetărilor. Pe numele celor doi bărbati, jandarmii au întocmit și înaintat organelor competente, actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,cumpărare sau deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.