Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a făcut un control la Întreprinderea de Drumuri și Poduri, aflată în subordinea Consiliului Județean Dolj, după ce în ziua de marți, nu mai puțin de 20 de salariați au protestat din cauza faptului că nu și-au luat salariile de trei luni. Inspectorii de muncă au dat termen conducerii IDP să achite lefurile în cauză până la data de 30 aprilie.
În urma mediatizării protestului spontan declanşat de către o parte dintre angajaţii Întreprinderii de Drumuri şi Poduri Gorj S.A., pe baza nemulţumirii provocate de neacordarea salariilor în ultimele luni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a întreprins un control la sediul societăţii pentru a verifica aspectele sesizate public. Controlul a fost definitivat miercuri dimineță, după ce reprezentanţii I.D.P. GORJ S.A. s-au prezentat la sediul inspectoratului de muncă pentru lămuriri suplimentare. Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă au dispus ca şi măsură, în acest caz, plata salariilor restante. I.D.P. GORJ S.A. trebuie să îndeplinească măsura dispusă până cel târziu în data de 30 aprilie.
„Nerespectarea termenului poate atrage din partea I.T.M. Gorj aplicarea de sancţiuni pentru neîndeplinirea măsurii stabilite în urma controlului”, a precizat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Conturi goale
Marți, 21 de angajaţi ai IDP au refuzat să muncească din cauza faptului că de trei luni de zile o fac fără a fi remunerați. Aceștia au pornit pe jos de la podul de la Turcineşti, unde derulează activități, până la Consiliul Județean Gorj, aici neavând sorți de izbândă. Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj lucrează la consolidarea podului de la Turcineşti de câteva luni. Un pilon al podului a cedat în aprilie 2017, nouă milioane de lei venind de la Guvern la autorităţile din Gorj ca să fie încheiate lucrările respective. Reprezentanții IDP susțin că lipsa încasărilor stă la baza situației actuale a unității. Rămâne de văzut cum se vor organiza acum pentru a respecta termenul dat de ITM Gorj.