luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Crimă în Strejeşti. Principalul suspect, reţinut

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, prieten de pahar al victimei, a fost reținut, sâmbătă după-amiaza, pentru uciderea unui bărbat  în vârstă de 46 de ani, din Strejești. Suspectul era sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de furt.

Surse apropiate anchetei au declarat  că cei doi bărbați au consumat băuturi alcoolice, într-un bar din Strejești, până aproape de ora 3.00, când au fost dați afară de barman. Cei doi au mers la domiciliul tânărului in vârstă de 21 de ani, existând martori care susțin că, în jurul orei 5.00, între bărbați a izbucnit un conflict, auzindu-se gălăgie. Victima găsită pe stradă, în apropiere de casa suspectului. Cadavrul prezenta două tăieturi în zona gâtului, dar și la ceafă și în piept. Potrivit oamenilor din localitate, tânărul era cunoscut drept consumator de alcool, dar și pentru faptul că purta cuțit asupra sa. Tânărul a fost reținut de procurori, după mai multe ore de audieri. El nu și-a recunoscut faptă, dar toate dovezile îl nu indică pe el ca autor.

Politica