miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul criminalului de la Malu Mare, amânat

Magistrații Tribunalului Dolj au amânat, ieri, procesul criminalului de la Malu Mare, craioveanul de 38 de ani, consilier juridic la CET Craiova, Claudiu Vasile Stoica. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru omor calificat (comis cu premeditare și prin cruzimi) asupra lui Ion Lucian Dinulescu, de 42 de ani, tot din Craiova, al cărui cadavru a fost descoperit pe malul Jiului, în comuna Malu Mare, pe 17 august, iar următorul termen a fost stabilit pe 11 aprilie a.c.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, ieri, să amâne procesul consilierului juridic de la CET Craiova acuzat că și-a ucis cu bestialitate fostul coleg de serviciu, pe Ion Lucian Dinulescu, la Malu Mare, pentru data de 11 aprilie a.c. Bărbatul rămâne, în continuare, în spatele gratiilor, conform deciziei judecătorilor craioveni.

Reamintim că, joi, 17 august 2017, seara, în jurul orei 18.30, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost chemați pentru a scoate din Jiu trupul unui bărbat observat de un trecător. Cadavrul se afla aproape de malul Jiului, în comuna Malu Mare. Pompierii l-au scos din apă și au văzut că pe trupul neînsuflețit erau urme de violență. La fața locului au fost chemați polițiști de la Investigații Criminale din cadrul IPJ Dolj, dar și un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Bărbatul era dezbrăcat și prezenta mai multe tăieturi, pe tot corpul, inclusiv în zona gâtului şi a inimii, unele adânci, iar altele superficiale, dar şi o rană mai mare la unul din braţe, deasupra cotului. S-a reușit identificarea sa, stabilindu-se că este vorba despre Ion Lucian Dinulescu, de 42 de ani, din Craiova. Cadavrul a fost ridicat și dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar oamenii legii au demarat cercetările pentru a stabili autorul faptei. O zi mai târziu, pe 18 august 2017, anchetatorii au reținut un bărbat în acest caz. Este vorba despre Claudiu Vasile Stoica, de 38 ani, din Craiova, consilier juridic la CET Craiova. Cei doi, foști colegi, au mers împreună pe malul râului Jiu, în comuna Malu Mare, la pescuit, unde Stoica l-a lovit de mai multe ori cu un cosor (cuțit curbat) pe Dinulescu. Se pare că între ei ar fi existat mai multe neînțelegeri din cauza unor sume de bani. Inculpatul a recunoscut în fața procurorilor că a strâns ură pe victimă şi a căutat o ocazie de a se răzbuna, explicând că, din cauza lui Dinulescu a pierdut o sumă de bani. Victima îl convinsese să cumpere un autoturism cu suma de 2.300 euro, pe care îi spusese ca îl va cosmetiza și îl va vinde în profit, însă, în realitate, inculpatul ar fi pierdut atât acea sumă, cât și altele, în total circa 3.000 de euro. Inculpatul a declarat că a luat hotărârea să se răzbune pe Dinulescu și urmare a faptului că, acesta, într-o noapte din luna iulie 2017, i-a zgâriat elemente ale caroseriei mașinii şi, în perioada care a urmat acestui eveniment, deşi i-a spus acestuia că persoane necunoscute i-au zgâriat maşina, acesta a lăsat să se înțeleagă că nu ştie nimic. Astfel, pe 17 august, Stoica l-a luat pe Dinulescu la pescuit, hotărât să se răzbune, chiar i-a dat undița lui, și, când victima era cu spatele, pe malul apei, a lovit-o cu cosorul în spate (avea în portbagajul mașinii cosorul și un cuțit). A mai lovit o dată, s-a rupt mânerul cosorului, și atunci a folosit un cuțit cu care l-a lovit pe Dinulescu până nu a mai mișcat, apoi l-a împins în apă, după cum au reținut anchetatorii. În data de 19 octombrie 2017, suspectul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă, propunere admisă de instanță, Claudiu Vasile Stoica fiind de atunci după gratii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată pe Claudiu Vasile Stoica pentru săvârşirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art.188 alin.1 – art.189 alin.1 lit.a) şi h) Cod penal (comis cu premeditare și prin cruzimi), „constând în aceea că, la data de 17.08.2017, în jurul orelor 10.00, urmare a unui plan conceput în scopul de a se răzbuna, a convins victima DINULESCU ION LUCIAN să îl însoţească pe malul Jiului într-o zonă greu accesibilă, în vederea unei partide de pescuit, iar aici și-a pus în aplicare planul, lovind victima în mod repetat, iniţial din spate, cu o seceră mică tip cosor, apoi cu un cuţit, atât în zona gâtului, cât şi a toracelui, abdomenului şi membrelor, victima decedând urmare a numeroaselor leziuni traumatice constând în 27 plăgi, unele penetrante; şi furt, constând în aceea că la data de 17.08.2017, după săvârşirea omorului, a sustras din portofelul victimei suma de 200 lei”, se arată în rechizitoriul Parchetului.

Politica