joi, noiembrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Serele Craiovei vor asigura zeci de mii de flori și anul acesta

În serele din cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova se lucrează la foc continuu în tot timpul anului. Acum, că vremea a devenit aliat de nădejde al personalului care pregătește florile ce înfrumusețează municipiul Craiova, angajații au început să scoată plantele din sere, acestea urmând să ajungă în oraș abia după ce vor adapta la noile condiții de viață. Ca în fiecare an, zeci de mii de flori anuale și bianuale vor bucura ochiul cetățeanului, producția tuturor acestor plante însemnând responsabilitate și supraveghere neîntreruptă.

Chiar dacă temperaturile de până acum au decalat perioada plantărilor derulate în municipiul Craiova, angajații Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova promit că și anul acesta municipiul Craiova va înflori. La ora actuală, în serele RAADPFL Craiova se pregătesc „bănuții”, plante care vor ajunge în multe zone ale urbei.

În sere se lucrează oarecum pe sectoare. La sectorul de înmulțire, unde în acest moment producem plante anuale, parcurgem mai multe etape. Se pregătește germinatorul, se însămânțează după care, când ajunge la etapa de răsad o repicăm și le retransplantăm. Când este rădăcina formată, se pregătește pământul și se plantează în ghiveci. Fertilizate, tratatate, udate corespunzător se ajunge într-un stadiu care permite scoaterea plantei afară, la aclimatizat și abia apoi vor fi date spre a fi plantate în oraș. Anul acesta se va întâmpla undeva după 15 aprilie, despre aclimatizare vorbind, iar plantările efective depind de evoluția florilor. Vremea ne-a schimbat un pic planurile. Aclimatizarea este o fază extrem de importantă pentru că noi observăm dacă planta se dezvoltă, dacă are probleme și când deja considerăm că este sănătoasă și bună de plantat o livrăm în oraș. Climatizarea durează în jur de o săptămână, maxim două”, a explicat Nicoleta Tucă, inginer în cadrul serelor aparținând RAADPFL Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sortiment vast de flori din producție proprie

O parte dintre flori este din producție proprie, existând însă și plante care anual sunt cumpărate.

Răsadurile se fac eșalonat. În prezent, avem răsaduri de salvie, tagetes, petunie, canna indica, dalie, acestea făcând parte din ceea ce noi producem anual, sortimentul fiind unul vast. După ce livrăm către Primăria Craiova, și evident după ce suntem absolut siguri că facem față cerințelor, putem să și vindem flori. Sunt și sortimente de flori care se cumpără întrucât noi nu putem produce acel material săditor. Este vorba despre bulbi de lalele, de narcise, de zambile pe care nu le putem produce și se fac achiziții”, a mai spus Tucă.

Producția reprezintă și foarte mare răspundere”

În serele RAADPFL Craiova lucrează nouă persoane. Munca de aici se derulează conform unei tehnologii de cultură, tehnologie pe care fiecare specie o are. În zilele de sâmbătă și duminică se verifică starea plantelor, se udă cele care necesită acest lucru și se intervine acolo unde apare câte o problemă. Serele RAADPFL Craiova au o suprafață totală de 2.400 de metri pătrați.

Producția reprezintă și foarte mare răspundere. Aici se lucrează în permanență, și sâmbăta și duminica. Cineva asigură permanența. Se vine, se verifică udările pentru că unele plante necesită udare, altele nu necesită. Foarte important este ca planta să fie ținută sub observație pentru a interveni acolo unde vedem probleme și pentru a nu avea pierderi. Temperatura optimă pentru germinare este de 20-25 de grade, iar cea de întreținere este de 25-30 de grade. Când se va încălzi se iau măsurile pentru a se asigura o temperatură cât mai apropiată de cea optimă, prin aerisire, umbrire și alte proceduri specifice”, a adăugat inginerul serelor craiovene.

Chiar și în decembrie ne puteți vedea plantând”

Faptul că anumite flori se plantează toamna sau chiar în prima parte a iernii nu ar trebui să ridice semne de întrebare. Aceea este perioada în care specia respectivă trebuie plantată și de aceea vom continua să vedem astfel de acțiuni pe străzile Craiovei.

Toamna se plantează plante bienale. Acest lucru înseamnă că panseluțele, bănuții, crizantemele se pot planta începând cu luna octombrie. Sunt plante de sezon și acesta este cursul lor. Plantele anuale se pot planta începând cu luna mai și continuând pe perioada verii. Bulbii de lalele au fost plantați la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, pentru că atunci este perioada lor. Chiar și în decembrie ne puteți vedea plantând. Dacă pământul nu este înghețat, noi putem să facem operațiunea. Panseluțele pornesc foarte bine după perioada de iarnă. Dacă le cureți un pic, dacă se fertilizează corespunzător, rezultatul este unul foarte bun. În această primăvară se vor face completări, privind plantările, cu acei bănuți. Aceștia se plantează tot toamna numai că noi nu avem condițiile necesare să îi producem pentru a fi gata în toamnă. Noi producem iarna, în sere, și plantăm primăvara”, a conchis Nicoleta Tucă.

Politica