miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Asociere pentru Spitalul Regional. „Vrem să-l vedem odată pornit”

Consiliul Județean se asociază cu Ministerul Sănătății, Instituția Prefectului Județul Dolj și Municipiul Craiova pentru realizarea obiectivului de investiții „Spital Clinic Regional de Urgență Craiova”. Prin această asociere se încearcă urmărirea pașilor făcuți în acest proiect astfel încât să fie dus la îndeplinire.

Un proiect în acest sens a fost aprobat, joi, de consilierii județeni.

În perioada următoare, în 24 aprilie cred, ne întâlnim cu toată delegația la Craiova, între timp i-am strâns în jurul acestei mese pe toți furnizorii de utilități și fiecare dintre ei știe de data aceasta ceva mai precis. Noi, Consiliul Județean, și eu ca președinte, ne-am asumat chestiunea aceasta definitivă. Indiferent cine e, de la ce instituție e, dacă este chemat la București pentru spitalul regional ne cheamă pe noi. Vine de la București, ne spune ce a făcut acolo. Pentru că vrem să-l vedem odată pornit”, a precizat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Demararea proiectului construirii spitalului regional din Craiova s-a împotmolit de câteva ori. Locația inițială pentru construcția spitalului a fost schimbată, apoi s-a ceut mărirea suprafeței de teren ajungându-se la un total de aproximativ 27 de hectare, lângă centura ocolitoare a orașului.

Municipalitatea craioveană a eliberat deja certificatul de urbanism pentru Planul Urbanistic Zonal, în vederea proiectării și construirii spitalului regional. Despre asigurarea finanțării pentru acest obiectiv, autorităților locale și județene nu li s-a transmis nimic de la București. Conform informațiilor cunoscute până acum, costul unui spital ar urma să fie de peste 200 de milioane de euro, dintre care 50 de la Uniunea Europeană, urmând a fi găsită soluția pentru diferența de bani necesară realizării investiției.

Clinica de Cardiologie, finalizată. Se așteaptă acreditările

Tot în ședința de joi, consilierii județeni au aprobat darea în administrarea Spitalului Județean de Urgență din Craiova a construcției în care va funcționa Clinica de Cardiologie. Lucrările s-au încheiat, iar acum conducerea spitalului urmează să obțină acreditările necesare pentru ca această clinică să poată funcționa.

Practic, cu acest proiect, noi am încheiat lucrările la clinica de chirurgie intervențională. Este momentul final în care această clinică intră în administrarea spitalului. Din acest moment începe o perioadă în care spitalul obține acreditările pentru ceea ce urmează să fie acolo”, a afirmat președintele Consiliului Județean Dolj.

Ion Prioteasa a adăugat că speră ca luna viitoare Clinica de Cardiologie să fie funcțională.

Și problema secției de oncologie a fost ridicată în ședința Consiliului Județean Dolj, președintele Ion Prioteasa dând asigurări că se vor face investiții și aici.

Politica