luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Valter Curte, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor

Un craiovean de 37 de ani a fost ridicat, miercuri, de polițiștii IPJ Dolj din comuna Ișalnița și încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, după ce, în aceeași zi, a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. În anul 2015, craioveanul, Valter Curte, i-a dat în cap, cu o țeavă metalică, altui bărbat, care a decedat în urma leziunii, însă autorul era liber pentru că fratele său și-a asumat comiterea faptei. Cercetările efectuate de polițiști și procurorii criminaliști au scos la iveală adevărul, astfel că, deși achitat pe fond, Valter Curte a fost condamnat, acum, pentru fapta comisă. Totul s-a petrecut în cartierul Romanești, unde locuiau și autorul și victima, pe 4 ianuarie 2015.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au anunțat, ieri, că în data de 14 martie, în jurul orei 21:30, poliţişti de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Craiova împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliție Ișalnița l-au depistat și ridicat, din comuna Ișalnița, judeţul Dolj, pe Valter Curte, de 37 ani, din Craiova, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 16 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor, fiind încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Sentința definitivă a fost pronunțată chiar miercuri, 14 martie a.c., de Curtea de Apel Craiova, instanță care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, întrucât pe fond, la Tribunalul Dolj, Valter Curte fusese achitat: „admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi partea civilă Presură Jenica împotriva sentinţei penale nr. 649 din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4781/63/2015. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 188 alin. 1 C.p Condamnă inculpatul Curte Valter, la pedeapsa principală de 15 (cincisprezece) ani închisoare. În baza art. 224 alin 2 C.p, Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 38 alin .1- art.39 alin 1 lit .b C.p, Inculpatul Curte Valter urmeză să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 16 (şaisprezece) ani închisoare în regim de detenţie”, se arată în hotărârea Curții de Apel Craiova. Prin hotărârea din noiembrie 2016, Tribunalul Dolj l-a achitat pe Valter Curte pentru comiterea infracțiunii de omor, primind doar pedeapsa de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu. Și toate acestea pentru că fratele său, Bogdan Curte, și-a asumat comiterea faptei.

Potrivit anchetatorilor, totul a pornit de la scandaluri între două familii de romi din cartierul craiovean Romanești. Inculpatul Curte Valter a avut în proprietate o casă pe strada Bucura, unde locuia și victima, Petrică Durac, de 42 de ani. Pe fondul unor discuţii între Valter Curte, care îi bănuia pe copiii lui Durac că i-ar fi furat diverse bunuri din casă, și victimă pe 27 decembrie 2014, mai mulţi membri ai familiei victimei au pătruns fără drept în locuinţa inculpatului Curte Valter l-au lovit pe acesta şi i-au distrus diverse bunuri. Urmare acestor evenimente, la plângerea prealabilă a concubinei inculpatului Curte Valter, Secţia 2 Poliţie Craiova a întocmit dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Deşi s-a întocmit acest dosar penal la secţia de poliţie, membrii familiei victimei se aşteptau ca inculpatul Curte Valter însoţit de alte persoane să vină peste ei, la domiciliul lor, să le producă şi el aceleaşi distrugeri pe care le produseseră şi ei la locuinţa inculpatului aşa cum se obişnuieşte să se întâmple între membrii etniei rome din cartierul Romaneşti. Așa s-a și întâmplat. Pe 4 ianuarie 2015, seara, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, Curte Valter și-a luat mai mulți amici cu care băuse și a plecat la locuința lui Durac Petrică să se răzbune. Astfel inculpatul Curte Valter s-a înarmat cu o ţeavă metalică iar celelalte persoane s-au înarmat cu diverse obiecte contondente pe care le-au găsit în curtea acestuia şi împreună s-au deplasat spre domiciliul victimei situat pe o alee a străzii Bucura. A urmat o altercație în curtea și în casa lui Durac Petrică, iar la un moment dat, Curte Valter cu ţeava pe care o avea asupra sa, i-a aplicat acestuia o lovitură în zona capului, lovitură în urma căreia Durac Petrică a căzut la pământ. Observând că victimei îi curge sânge din zona capului, toți cei implicați în conflict au dispărut. Familia victimei a cerut ajutorul vecinilor şi aceştia au sunat la serviciul 112 şi au anunţat cele întâmplate, Durac Petrică a fost transportat la spital, unde a decedat. O zi mai târziu, pe 5 ianuarie 2015, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a prezentat inculpatul Curte Bogdan, cu apărătorul ales, şi a recunoscut omorul săvârşit asupra victimei Durac Petrică. În aceste condiții, Bogdan Curte a fost reținut, apoi arestat preventiv. Anchetatorilor le-a luat ceva timp să descâlcească ițele acestui caz, în cele din urmă Bogdan Curte recunoscând că a mințit, pentru că fratele lui trebuia să primească mulți bani din Italia și și-ar fi ajutat familia în acest fel. Curte Bogdan a fost acuzat de infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, schimbată apoi în infracțiunea de favorizare a infractorului, faptă pentru care a fost achitat, în timp ce adevăratul autor a ajuns, în cele din urmă, în spatele gratiilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica