luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Premierul Dăncilă „vizează” finalizarea centurii de ocolire Caracal în acest an

Premierul României, Viorica Dăncilă, a vorbit, sâmbătă, în cadrul Congresului Extraordinar al PSD, despre finalizarea centurii de ocolire a municipiului Caracal.

Varianta ocolitoare a municipiului oltean se numără printre investiţiile pe care guvernul le vrea finalizate în acest an.

În 2018, vizăm finalizarea variantei ocolitoare Caracal, finalizarea variantei ocolitoare Tecuci, finalizarea variantei ocolitoare Mihăileşti, finalizarea variantei ocolitoare Carei. Tot în acest an, vrem recepţionarea a 60 de kilometri de autostradă şi a 136 de kilometri de cale ferată. Sunt proiecte de care cred că vă veţi bucura”, a declarat Dăncilă, în cadrul Congresului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

1,5 milioane lei este suma pe care Guvernul a alocat-o, la începutul anului 2017, pentru finalizarea centurii ocolitoare a Caracalului, lucrare începută în anul 2011 şi nefinalizată nici până acum. Banii alocaţi ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea celor trei sensuri giratorii care leagă varianta de reţeaua existentă de drumuri. Cele trei sensuri giratorii erau prevăzute în proiectul de reabilitare a DN6 Alexandria – Craiova, investiţie care ar fi trebuit finalizată înaintea centurii ocolitoare. Cum DN6 a rămas fără constructor, iar centura a fost finalizată, CNAIR a trebuit să lanseze un proiect separat pentru sensurile giratorii. Începute anul trecut, lucrările n-au fost finalizate nici acum.

Lipsa unei legături a drumului de ocolire cu reţeaua rutieră existentă nu este prima problemă întâmpinată în construcţia centurii Caracalului. Iniţial, contractul „Construcţia Variantei de Ocolire a Municipiului Caracal” a fost încheiat între CNADNR şi Romstrade, controlată de Nelu Iordache, pe 31 ianuarie 2011.

Lucrările au început pe 4 mai 2011, dar contractul a fost reziliat pe 4 decembrie 2012, deoarece progresul fizic la data transmiterii înştiinţării de reziliere era de 16,85%. Abia în 2014, contractul de lucrări a fost atribuit prin licitaţie deschisă firmei S.E.C.O.L. – Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A., având o durată de execuţie de 12 de luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 luni.

Contractul pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal are o valoare de 44.472.173,75 lei, fără TVA.

Politica