luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Haos în trafic, între Slatina şi Balş, în urma a două accidente

Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate, sâmbătă după-amiază, pe DN 65 între Slatina și Balș din cauza a două accidente petrecute în zonă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că este vorba despre două accidente produse la scurt timp unul de celălalt. Primul accident s-a produs la ieșirea din Balș spre Slatina, pe DN 65 și în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau trei persoane.
„Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, pe DN 65, la ieșirea din localitatea Balș spre Slatina. Pompierii SMURD Balș și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță s-au deplasat la locul indicat. În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau trei persoane. Șoferul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, din orașul Balș, a fost găsit conștient, politraumatizat prin accident rutier și a fost transportat la Spitalul Balș. Ulterior pacientul a fost transferat la UPU Craiova”, a declarat Băsășteanu.
Celalte două victime, un bărbat în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș, cu traumatism șold și traumatism cranio-cerebral și o femeie, în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, cu traumatism coloană lombară și traumatism cranio-cerebral, au fost transportate la C.U. Balș. După acordarea îngrijirilor medicale, cei doi pacienți au fost transportați la UPU Slatina.
El a adăugat că, în timp ce salvatorii se aflau la C.U. Balș cu pacienții, s-a produs al doilea accident, la Bobicești, fiind vorba de un moped pe care se aflau două persoane.
„La scurt timp de la producerea primului accident, echipajul SMURD Balș și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță, au intervenit în localitatea Bobicești, la un accident de moped. În accident nu au fost implicate alte vehicule. Două femei, ambele în vârstă de 30 de ani, din localitatea Bobicești, au fost rănite în urma evenimentului. Victima preluată de echipajul SMURD prezenta traumatism la membrul superior drept și excoriații la genunchiul stâng, iar victima preluată de echipajul SAJ prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism lombar și dureri la membrele inferioare”, a mai spus reprezentantul ISU.
Pacientele au fost transportate la Spitalul Balș.

Politica