luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Consiliul Local Craiova, obligat de instanță să facă serviciu de gestionare a maidanezilor

Tribunalul Dolj obligă Consiliul Local Craiova să înființeze un serviciu specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Aceasta în urma unei acțiuni în instanță a reprezentanților organizației „Viața Animalelor”.

Potrivit acestora, adăpostul de la Breasta funcționează ilegal. Asociația „Viața Animalelor” a acționat autoritatea locală în instanță anul trecut, iar miercuri Tribunalul Dolj le-a admis în parte cererea.

Respinge excepțiile invocate de către pârâţi. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova să înfiinţeze serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Respinge celelalte cereri. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj”, se arată în decizia instanței.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aurelia Loacă, președinta asociației Viața Animalelor a precizat:Anul trecut, organizația pe care o reprezint a acționat în instanță autoritățile publice (Primăria Craiova, Consiliul local) și S.C. Salubritate care gestionează adăpostul Breasta. Astăzi, noi am obținut prima victorie împotriva autorităților și SC Salubritate. Instanța a admis faptul că adăpostul Breasta funcționează în lipsa unei hotărâri de consiliu local, în baza legii, pentru gestionarea câinilor fără stăpân și că practic, Serviciul de gestionare al câinilor fără stapan, nu există. Asta înseamnă că în toți acești ani, adăpostul Breasta a funcționat ilegal, câinii au fost capturați ilegal, câinii au fost uciși ilegal, banii au fost cheltuiți ilegal, angajații au fost plătiți ilegal etc etc. După această victorie, ne pregătim pentru următorii pași. În mod legal, adăpostul va trebui să înceteze activitatea până la reglementările legale în vigoare”.

Reprezentanții Primăriei Craiova au precizat că vor transmite un punct de vedere cu privire la această situație. De îndată ce îl vom avea vi-l vom prezenta.

Politica