luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 90 de noi locuri de muncă, în regiune, create printr-un proiect POCU

Proiectul „Privește în viitor! Poți fi antreprenor!”, cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), a fost lansat la Râmnicu Vâlcea. Prin intermediul acestui proiect se vor crea cel puțin 92 noi locuri de muncă în zona urbană a regiunii Sud-Vest Oltenia.

 

În cadrul conferinței de lansare, desfăşurate, luni, la Râmnicu Vâlcea, au luat cuvântul reprezentanții beneficiarului și ai celor doi parteneri. Managerul proiectului a prezentat principalele activități finanțate pe parcursul celor 36 de luni, printre care formarea antreprenorială pentru 380 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia, înființarea de 46 întreprinderi sustenabile la nivelul cărora se vor crea minim 92 locuri de muncă.

De asemenea, au fost prezentate și principiile ce guvernează activitățile din proiect, acestea fiind egalitatea de șanse, nediscriminarea, accesul facil la activităţile proiectului pentru toate categoriilor de grup-țintă eligibile, inclusiv a celor defavorizate, respectiv șomeri, persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane din mediul rural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru a promova independența economică a femeilor prin antreprenoriat și a se asigura egalitatea de șanse între femei și bărbați, 50% din grupul-țintă selectat pentru a participa la cursurile de formare antreprenorială vor fi femei.

Proiectul este derulat de către FORMENERG – S.A. în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Rurale (ADCR) și Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, Educație și Sprijin Comunitar (ADDESC).

„Obiectivele ce vor fi atinse în cele 36 de luni de desfășurare a proiectului se referă la dezvoltarea unei societăți competitive, bazate pe cunoaștere, creșterea gradului de ocupare și reducerea șomajului, precum și promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei la nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia. Astfel, se vor genera 46 noi afaceri ce vor crea minim 92 noi locuri de muncă, fiind îndeplinite condițiile pentru Axa prioritară 3 a Programului Operațional Capital Uman «Locuri de muncă pentru toți». Aceste rezultate participă la atingerea priorității de investiții 8.iii «Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare» și contribuie la îndeplinirea Obiectivului specific 3.7 «Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană»”, se arată într-un comunicat remis de coordonatorii proiectului.

Politica