Conacul din comuna olteană Drăghiceni, construit în stilul neoromânesc, în secolul al XIX-lea, de boierul Paul Lazăr, care era preşedintele Camerei Agricole a judeţului Romanaţi, a ajuns într-o avansată stare de degradare, riscând să dispară de tot. Doar câteva ziduri şi cărămizile dezvelite de vreme mai amintesc de măreţia acestui loc.
Conacul „Paul Lazăr” a ajuns în proprietatea unei societăţi private care, potrivit autorităţilor locale, a avut o tentativă de reabilitare a imobilului. Intervenţia a eşuat, mare parte din elementele clădirii fiind furate. Ce nu au luat hoţii, a distrus timpul.
Viceprimarul cu atribuţii de primar al comunei Drăghiceni, Ovidiu Filip, a declarat că, în prezent, în jurul conacului sunt lăsate mai multe utilaje agricole ale unei societăţi de profil, clădirea de patrimoniu beneficiind de pază, odată cu tractoarele şi combinele.
„Din cunoştinţele noastre, este în proprietatea unei societăţi private. Au avut un început de reabilitare a imobilului, dar după aceea au sistat. Ulterior, au început furturile, s-a luat inclusiv acoperişul. Acum este folosit drept sediu pentru o altă societate cu profil agricol, fiind parcate acolo utilajele. Au acum şi pază şi este mai bine că vor fi stopate furturile. În afară de imobil, mai există şi peste şase hectare de teren”, a declarat edilul.
Conacul „Paul Lazăr” era construit în stil neoromânesc, cu parter, etaj și un foișor, de unde proprietarul putea urmări mai bine tot ce se mișcă pe moșia lui.
Imobilul era construit din cărămidă și acoperit cu tablă zincată, și era amplasat într-un cadru superb valorificat de arhitecta peisagistă Riri Delavrancea – Gibory, cu sere, solarii, peluze cu flori și pergola, toate definind o adevărată frumusețe cu care boierul se mândrea.
În anul 1939 Paul Lazăr era Președintele Camerei Agricole a Județului Romanați. După venirea rușilor și a comuniștilor la putere a fost internat în lagărul de la Caracal, unde a stat opt luni.
Paul Lazăr s-a născut pe 7 februarie 1885 la Drăgășani și a decedat la Craiova pe 23 octombrie 1966, în casă surorii sale, adus aici în anul 1949, cu domiciliul obligatoriu, însoțit de menajeră să Elena, cu care s-a căsătorit în final.
Boierul şi pasiunea pentru caii de cursă. Grisco Leon
Potrivit istoricului Dumitru Botar, citat de proiectul „Monumentalist”, în prima parte a celui de-al doilea război mondial, când armata română a recucerit Basarabia și Bucovina, pe moșia lui de la Liiceni au fost aduși prizonieri ruși la muncă, aceștia acuzându-l când situația frontului s-a schimbat și sovieticii au venit peste noi, că nu au fost tratați cum trebuie, pentru acest fapt Paul Lazăr trebuind să plătească.
O ceată de soldați ruși s-au dus la conac și în fața lui, pe lângă alte gesturi necivilizate de jaf și vorbe urâte, i-au împușcat cei 40 de cai de rasă, ce reprezentau averea sufletească, fiind un mare pasionat de creșterea și îngrijirea lor, aspect ce l-a tulburat profund, rușii interzicând ridicarea cadavrelor.
Boierul cumpăra iepe „pensionare” de la curse, le împerechea cu armăsari care aveau pedigriul bun și premii importante, apoi vindea mânji promițători pe care îi antrena de tineri. La curte exista o pistă de trap, angajase un antrenor special, avea chiar și așa-numita bihuncă, pe care o trăgeau caii la cursele de trap, în care stătea jocheul.
Paul Lazăr a adus în stagiatură la fermă sa un student de la Facultatea de Agricultură din Iași pe nume Grisco Leon, sublocotenent în rezervă, căruia i-a promis 150.000 de lei dacă va scoate un mânz cu caracteristici premiante. În timpul proiectului, a început războiul, iar Grisco Leon a fost chemat pe front.
Pe la mijlocul lui august 1941, aflat cu plutonul în linia întâi, apare un curier de la divizie însoțit de un civil, ce se duce direct la Grisco Leon, acesta îl îmbrățișează și îi oferă cei 150 000 de lei. Civilul era Paul Lazăr care obţinuse, aprobările că să ajungă în zona de conflict, pentru a-i spune că unul din mânji întrunește cerințele stabilite.
„Aceștia doi s-au mai întâlnit după război în 1952 în Craiova, unde Paul Lazăr cară lemne cu o căruță de la un depozit, pentru diferite persoane. I-a spus că nu duce lipsa de bani, s-a obișnuit, nu-i pare rău că a pierdut moșia dar suferă după cei 40 de cai uciși sălbatic de o ceață de soldați ruși ai armatei roșii eliberatoare”, povesteşte Dumitru Botar, pentru Monumentalist.