luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cine nu vrea spital regional la Craiova?

Găsirea unui teren potrivit pentru construcția unui spital regional la Craiova pare a fi o problemă. Nici cea de-a doua variantă găsită de autoritățile locale nu le satisface pe cele centrale, care par că vor tergiversarea construirii unui astfel de spital în zonă.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o emisiune televizată, că situaţia celor trei spitale regionale care ar trebui construite, din fonduri europene, la Cluj, Craiova şi Iaşi nu este una „pe care ne-am fi dorit-o” şi se caută soluţii şi vinovaţii pentru întârzieri, scrie adevărul.ro.

Dăncilă ar fi explicat că pentru unul dintre spitale se cere o altă poziţionare, pentru un altul mai trebuie identificat teren şi, în plus, nu a fost trimisă toată documentaţia la Bruxelles.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Legat de cele trei spitale pe fonduri europene, cele trei spitale nu sunt în situaţia pe care ne-am fi dorit-o cu toţii. Trebuiau să se construiască la Iaşi, Cluj şi Craiova. Pentru spitalul care trebuia să se construiască la Craiova ni se cere o altă poziţionare, deci un alt teren pe care să construim acest spital, iar pentru celălalt spital, spitalul de la Cluj, ni se mai cer încă 1,4 hectare pentru construirea acestui spital. Nu sunt trimise nici toate documentele pe care ar fi trebuit să le avem deja la Bruxelles. Căutăm soluţii pentru cele trei spitale, dar situaţia nu putem să spunem că ne bucură”, a spus premierul.

Întrebată despre vinovații pentru aceste situații, Dăncilă a declarat: „Aici nu vreau să mă antepronunţ. Să vedem, este problema consultanţilor, să vedem cine a generat această situaţie. Eu am constatat situaţia, acum urmează să văd cine este vinovat de cele întâmplate”.

Potrivit unor surse, pentru Spitalul din Craiova s-ar fi cerut încă o bucată de teren, considerându-se că nici de această dată suprafața nu este destul de mare. Ba mai mult, la una dintre ședințele de la București pe această temă, autoritățile locale și județene nici nu ar fi fost chemate să-și exprime punctul de vedere pentru găsirea unei soluții pentru ca acest obiectiv să demareze. Și atunci, ne întrebăm, cine nu vrea spital regional la Craiova? Și de ce?

În septembrie anul trecut, în timpul vizitei de inaugurare a noului spital „Filantropia”, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea spunea că terenul „este foarte bun”.

Despre spitalul regional vreau să spun că lucrurile se apropie de final. Din câte ştiu, ieri au fost aici reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii şi Apărării şi ai autorităţilor locale. Până la urmă s-a luat o decizie bună în ceea ce priveşte amplasamentul, este vorba despre o suprafaţă mai mare decât cele 9 hectare iniţiale, între 18 şi 23 de hectare. Locul este foarte bun, din punct de vedere al traficului, este pe centura Craiovei. Fiind un spital regional, era important ca accesul din celelalte judeţe să fie facil. Este exact punctul zero de unde va începe drumul expres Craiova-Piteşti, a afirmat Dragnea.

Iar în decembrie, vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, anunța că proiectul pentru spital este în lucru.

Guvernul a preluat tot ce a făcut guvernul anterior, guvernul tehnocrat, și a dus mai departe. Adică zero. Asta s-a preluat. În acest moment s-a adoptat Hotărârea de Guvern de transfer a terenului de la Ministerul Apărării către Ministerul Sănătății”, a precizat Claudiu Manda.

Inițial fusese aprobat un teren care nu era suficient de mare.

În plus, terenul respectiv era traversat de o țeavă de gaze și pe deasupra o linie de curent. Curentul putea fi îngropat, dar rămânea țeava de gaze. Soluția pe care au găsit-o a fost peste drum. Ministerul lucrează la documentația necesară aplicării proiectului pe fonduri europene. Este un obiectiv extrem de important pe care Craiova și-l dorește și de care are nevoie și pe care îl avem în atenție”, a mai spus vicepreședintele Senatului.

Reamintim că reprezentanții Ministerului Sănătății au explicat, pentru Jurnalul Olteniei, că „documentația pentru Spitalul Regional din Craiova este în curs de elaborare de către Consultantul contractat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Documentația va fi finalizată în luna martie 2018, conform calendarului de măsuri convenit cu BEI. Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția acestui obiectiv va fi demarată în 2018, după aprobarea cererii de finanțare de către Comisia Europeană”.

Conform informațiilor cunoscute până acum, costul unui spital ar urma să fie de peste 200 de milioane de euro, dintre care 50 de la Uniunea Europeană, urmând a fi găsită soluția pentru diferența de bani necesară realizării investiției. Cel mai probabil acea soluție pentru diferența de bani nu există, iar autoritățile centrale caută motive pentru tergiversarea obiectivelor.

În programul de guvernare al noului premier, Viorica Dăncilă, este prevăzută construcția a 8 spitale regionale, costul unui spital fiind estimat la 300 milioane de euro. Totul, pe hârtie…

Politica