luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lecţie de educaţie rutieră, desfăşurată de poliţişti la grădiniţa ”Nicolae Romanescu”

În baza unui parteneriat încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Grădinița cu program prelungit ”Nicolae Romanescu” Craiova și Poliția Locală a Municipiului Craiova, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației împreună cu cadrele didactice ale Grădiniței ”Nicolae Romanescu”, au desfășurat activități educative centrate pe educația rutieră a celor mai mici participanți la trafic, sub egida ”Învățăm, învățăm, Viața să ne-o protejăm”, activități care au avut loc în incinta grădiniței.

Copiii au aflat de la reprezentanţii Poliţiei Locale cum trebuie să circule corect în calitate de pietoni, dar au învăţat și despre rolul poliţistului cu atribuții de circulație.

Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate indicatoarele de circulație cele mai întâlnite, respectiv semaforul pentru mașini, semaforul pentru pietoni, loc de joacă pentru copii, marcajul cu ”trecerea de pietoni”, ”pistă pentru bicicliști”, ,,STOP”, etc, urmărindu-se clarificarea unor termeni din domeniul rutier mai puțini accesibili pentru cei mici.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Copiii s-au dovedit a fi buni participanți ai traficului rutier, cunoscând semnificația indicatoarelor ce le-au fost prezentate.

Scopul activității a constat în cunoașterea corectă a regulilor de circulație, cunoașterea consecințelor nerespectării regulilor de circulație, conștientizarea pericolelor pe care le prezintă strada ca loc de joacă.

Astfel de activități se vor derula și în perioada următoare.

Politica