luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul primar din Osica de Jos, în vizorul ANI. Și-a angajat fiul în primărie

Fostul primar al comunei oltene Osica de Jos, actualul consilier local Nicolae Amzu, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese administrativ, după ce şi-a angajat fiul în primărie.
Potrivit unui comunicat remis de ANI,  edilul „a emis Dispoziția prin care fiul acestuia a fost numit în funcția publică de consilier, grad debutant, în cadrul Compartimentului Relații cu Publicul, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Osica de Jos, județul Olt”.
Amzu ar fi încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004. Printre prevederile acestor acte normative se numără faptul că „primarii şi viceprimarii, (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau /ori rudele sale de gradul I”.

Politica