luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Contestație respinsă pentru fostul primar din Malu Mare

Magistrații Tribunalului Dolj au respins, ieri, ca nefondată, contestația fostului primar din comuna doljeană Malu Mare, împotriva hotărârii prin care Judecătoria Craiova l-a menținut sub control judiciar pe el, dar și pe alți patru inculpați din dosar. Fostul edil, Alexandru Dicu, contabila Primăriei, și alte cinci persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune şi infracţiuni de fals. Potrivit anchetatorilor, fostul primar, sprijinit de ceilalţi inculpaţi, ar fi prejudiciat bugetul local cu peste 800.000 lei, prin încheierea unor contracte de achiziţii publice cu încălcarea prevederilor legale sau decontarea unor lucrări fictive sau parţial executate. Dosarul se află încă în camera preliminară a Judecătoriei Craiova. În plus, pe rolul Curții de Apel Craiova s-a înregistrat apelul declarat de fostul primar în dosarul în care a fost condamnat de Tribunalul Dolj la 1 an și 10 luni închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, și 90 de zile de muncă în folosul comunității, pentru o încăierare electorală din 2012.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins, ieri, ca nefondată, contestația formulată de fostul primar al comunei doljene Malu Mare împotriva hotărârii prin care Judecătoria Craiova l-a menținut sub control judiciar: „Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul DICU ALEXANDRU împotriva Încheierii de Cameră Preliminară din data de 02.02.2018 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova. În baza art. 275 alin. 2 NCPP: Obligă contestatorul la plata sumei de 70 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din data de 15.02.2018”.

Reamintim că, pe 17 august anul trecut, în cadrul activităţilor efectuate într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi aflat în lucru la I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, ofiţeri din cadrul serviciului au efectuat 7 percheziţii domiciliare în localităţile Craiova, Malu Mare, Cârcea, Filiaşi şi Băileşti din judeţul Dolj, Pantelimon, judeţul Ilfov şi Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune şi infracţiuni de fals.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că, în perioada 2009-2012 au fost încheiate contracte de achiziţii publice directe de servicii, produse şi lucrări cu mai multe societăţi cu sediul în Craiova, Băileşti şi Drăgăneşti-Olt, ocazie cu care au fost acceptate la plată facturi reprezentând achiziţii de bunuri şi materiale, lucrări de pietruire şi reabilitare drumuri, lucrări amenajare şi dotare părculeţ comunal, bunurile fiind achiziţionate la preţuri supraevaluate şi, de asemeanea, lucrările au fost supraevaluate sau nu au fost executate în realitate”, au anunțat, la momentul respectiv, reprezentanții IPJ Dolj.

De asemenea inculpatul Alexandru Dicu, primarul comunei Malu Mare în perioada vizată de cercetări, la datele de 19.12.2011, respectiv 24.09.2012, pentru obţinerea tranşelor de finanţare aferente contractului pentru finanţare nerambursabilă încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu – Direcţia Implementare Proiecte, în vederea realizării obiectivului de investiţie „Înfiinţare parc comunal – comuna Malu Mare, judeţul Dolj”, a înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu documente justificative care atestau în fals efectuarea anumitor lucrări care nu au fost executate în realitate sau au fost executate parţial, parte din cantităţile de materialele utilizate fiind supradimensionate, documente pe care le-a atestat şi aprobat în calitate de reprezentant al localităţii Malu Mare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au mai descoperit că, în cazul obiectivului „Înfiinţare parc comunal – comuna Malu Mare, judeţul Dolj”, decontarea lucrărilor s-a efectuat în baza unor situaţii de plată în care au fost înscrise cantităţi de materiale mult mai mari decât cele utilizate în realitate. Situaţiile de plată atestă faptul că a fost achitată în plus, şi în mod nejustificat, suma de 519.808,92 lei. În cazul achiziţiilor de produse efectuate în perioada 2009 – 2012 (plăcuţe numere case şi nomenclatură stradală, pichete incendii, panouri avertizare, panouri intrare/ieşire localitate, staţii de autobuz) s-a achitat în plus şi în mod nejustificat suma de 61.885,84 lei către S.C. Mitdur Service S.R.L., administrată de inculpatul Constantin Petrache şi, respectiv, suma de 135.360,43 lei către S.C. Silvia Metal S.R.L., din Băileşti, reprezentată de inculpatul Gheorghe Ardeleanu. În ceea ce priveşte obiectivele de investiţie ,,Reprofilare drumuri locale în comuna Malu Mare, sat Preajba, Judeţul Dolj”,  respectiv strada Trandafirilor, strada Narciselor, strada Liliacului, Aleea III, Aleea IV şi Aleea V; Pietruire drumuri locale în comuna Malu Mare, sat Preajba, Judeţul Dolj, respectiv strada Bujorului, aleea I şi aleea II, executate în anul 2012 de societatea comercială al cărei reprezentant a fost inculpata Florentina Stoian, expertiza tehnică în specialitatea drumuri şi poduri efectuată în cauză a stabilit că s-a produs, în dauna bugetului local, un prejudiciu de 105.321,66 lei. Plăţile pentru cele trei societăţi au fost efectuate de inculpata Rodica Cotea, contabil în cadrul Primăriei comunei Malu Mare şi persoană responsabilă cu viza de control preventiv, prin emiterea unor ordine de plată fără a verifica existenţa obligaţiei de plată prin documentele justificative din care să rezulte plata, după cum au mai precizat anchetatorii.

În urma celor şapte percheziţii, oamenii legii i-au ridicat şi adus la sediul I.P.J. Dolj pe fostul primar, Alexandru Dicu (ridicat de pe litoral, unde îşi petrecea concediul), Rodica Cotea, Florentina Stoian, Constantin Petrache şi Gheorghe Ardeleanu, care au fost reținuți pe 24 ore. Prejudiciul total în acest dosar este de 822.000 lei, din care, în cursul urmăririi penale, poliţiştii au reuşit să recupereze suma de 500.000 lei în numerar, pentru diferenţa de 322.000 lei fiind instituite măsuri asigurătorii. Cei cinci au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a respins propunerea de arestare preventivă, plasându-i sub control judiciar.

În octombrie anul trecut s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care fostul primar și alte șase persoane au fost trimise în judecată, iar vineri, 2 februarie a.c., instanța a menținut măsura controlului judiciar față de cinci inculpați. Este vorba despre Alexandru Dicu, Petrache Constantin, Ardeleanu Gheorghe, Stoian Florentina și Cotea Rodica. Singurul care a contestat hotărârea a fost fostul primar.

Politica