luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Carnea de Mangaliță de la Dăbuleni va ajunge și în Craiova. Direcția pentru Agricultură Dolj vrea cooperativă pentru produse tradiționale

Introducerea pe piață a produselor ecologice și dezvoltarea acestui segment reprezintă, la ora actuală, o prioritate pentru reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Dolj. Astfel, fie că vorbim despre legume sau fructe, fie despre carne și produse din carne, se dorește ca în piețele din județ să ajungă cât mai multă marfă „sănătoasă”. Potrivit directorului Direcției Agricole Dolj, Adrian Popa, au fost deja făcuți pași în acest sens, urmând ca pe lângă roșiile, varza sau cartoful ce vor ajunge în alimentația doljenilor, o mare importanță să fie acordată și consumului de carne de porc și oaie. Pe lângă cooperativele pentru legumicultori, în Dolj va funcționa și o cooperativă a produselor tradiționale.

Pentru cei care nu știu, foarte bună este carnea de porc din rasa „Mangaliță”, în Dolj existând o singură astfel de fermă. Crescătorul este din Dăbuleni, acolo unde are un punct de desfacere, Direcția Agricolă Dolj oferindu-i sprijin lui Doru Vârcan să ajungă și în Piața Centrală din Craiova. Un astfel de magazin va funcționa începând cu luna martie, craiovenii având aici o gamă largă de produse, de la carne macră, până la cârnați și alte preparate specifice.

Magazin cu produse tradiționale în Piața Centrală

Policlinica Buna Vestire Craiova

Porcii din această rasă sunt vestiți pentru conținutul redus de colesterol, crescătorul dând asigurări că și hrana oferită animalelor constă în produse naturale.
„În județul Dolj, vor funcționa mai multe cooperative. Avem deja cinci funcționale și alte patru în lucru. Dintre cele deja formate amintim una la Segarcea, două la Desa, una la Călărași, una la Teasc. Vom avea „Patria lubeniței”, o cooperativă la Dăbuleni, zonă de care suntem foarte interesați și noi și Ministerul, și aici va răsări soarele. Va ieși o altă cooperativă la Mârșani, pe cartof, alta la Ciuperceni pe legume și fructe și, un lucru la care eu țin foarte mult și cu siguranță îl vom avea, este vorba despre o cooperativă pentru produsele tradiționale și ecologice. Județul Dolj va avea, în martie, primul produs tradițional, real nu pe hârtie. Este vorba despre produsele din carne de Mangaliță. În Dăbuleni există una dintre cele mai mari crescătorii de porci din această rasă, din întreaga țară. Omul are și carmangerie și abator acolo și l-am ajutat să aducă și în Craiova astfel de produse. Din martie, vom avea în Piața Centrală un astfel de magazin, primul punct cu produse tradiționale. Cei care vor ajunge acolo vor observa gustul lor și cu siguranță vor face diferența”, a explicat Popa.

Purcei gratis, condiționați de creșterea lor cu produse naturale

Pentru a asigura dezvoltarea acestui segment, al creșterii porcilor din rasa „Mangaliță”, Ministerul Agriculturii vine cu un nou proiect. Micii producători care adună în hambar nu mai mult de o tonă, două de porumb sau grâu pot crește porci din această rasă, de fiecare în parte depinzând numărul de animale pe care și-l asumă. Purceii sunt gratuiți, condiția fiind ca doljenii să fie siguri de faptul că pot crește animalul până în momentul în care ajunge la 130 de kilograme. Foarte important este ca hrana asigurată să fie una naturală, urmând a fi efectuate controale în acest sens. După ce porcul ajunge la o greutate când poate fi optim pentru consum, acesta ajunge la un centru de sacrificare, crescătorul primind un preț corect pe kilogram. Jumătate dintre porcii pe care i-a crescut îi va rămâne în gospodărie, minumul fiind de doi porci și maximul de zece. Doljenii se pot adresa Direcției pentru Agricultură Dolj pentru a afla mai multe despre acest program, existând deja 350 de cereri. Momentan nu se pot onora toate întrucât este și primul an când se implementează proiectul și singurul care poate asigura purceii este crescătorul din Dăbuleni.

Doi crescători de bivoliță

În județul Dolj sunt și doi crescători de bivoliță, urmând să fie și ei incluși în cooperativa dedicată produselor tradiționale și ecologice
„Foarte bun este și laptele de bivoliță, de exemplu, dar deocamdată, cel puțin în județul nostru, nu este foarte căutat pentru că lipsește informația. Avem doi crescători de bivolițe, unul la Dobrești, altul la Podari, fiecare cu câte 50, 60 de bivolițe. Și dumnealor vor face parte din acea cooperativă pentru produsele ecologice. Vom avea în piețe standuri cu produse tradiționale și oamenii vor fi siguri că nu există doar vorbe și ambalaje. Lucrurile se vor schimba mult și în Dolj pe această linie. Materie primă avem și este păcat să nu profităm. Și de mare ajutor vor fi aceste cooperative. Membrii acestora vor fi scutiți de taxe și impozite, timp de cinci ani. În al doilea rând, va fi mult mai ușor de negociat cu marile lanțuri de magazine. Un contract se face mult mai ușor. Ca individ cât poți să îi oferi?! O tonă, două și cam atât. Lucrând ca o cooperativă și având în spate câteva sute de hectare de legume altfel discuți, altfel negociezi prețul. Pe de altă parte, un alt avantaj este și faptul că își pot negocia și prețul la ceea ce intră în agricultură. Fac comenzi mai mari și automat obțin reduceri. Producătorii se vor obișnui, treptat, cu ideea că nimeni nu le ia din munca lor. Aici am avut foarte mult de lucru, mult de informat. A trebuit să facem omul să înțeleagă acest aspect. Și un alt mare plus este și procedura mai ușoară de accesare a fondurilor europene, mai ales că de la anul încolo fondurile se vor adresa doar acestor grupuri”, a conchis directorul Direcției Agricole Dolj.

Politica