luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Severin: Viceprimarul Cîrjan oferă mari facilități investitorilor

Viceprimarul liberal al Severinului , Daniel Cîrjan, gândește constructiv. Pentru asta pesediștii din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, în frunte cu primarul Marius Screciu, nu îi pun piedici când vine cu o inițiativă bună, cu un proiect. Ba din contră, chiar îl sprijină. Ultimul proiect în acest sens votat în CL Drobeta Turnu Severin a fost în privința unor facilități concrete pentru investitori.

Concret, administratorii societăților comerciale care dețin clădiri vor putea beneficia de o reducere între 30 și 70 la sută a impozitului, cu o singură condiție: imobilele să îndeplinească anumite performanțe energetice și să fie încadrate drept clădiri verzi. Proiectul a fost inițiat de viceprimarul Municipiului Drobeta Turnu Severin și a primit votul unanim al consilierilor locali.

Pentru a beneficia de prevederile schemei, solicitanţii trebuie să depună anual o cerere însoţită de toate documentele prevăzute în schema de ajutor şi să achite toate obligaţiile faţă de bugetul local. Măsurile de sprijin financiar acordate prin prezenta schemă constau în reducerea de la plata impozitului, taxei pe clădiri aplicată la valoarea impozabilă a acestora”, a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Măsurile de sprijin financiar acordate prin prezenta schemă constă în reducerea de la plata impozitului/taxei pe clădiri aplicată la valoarea impozabilă a acestora.

Astfel, reducerile se acordă după cum urmează:

Reducerea cu 70% a impozitului/taxei pe clădire se acordă în cazul în care clădirea deţine un certificat de performanţă energetică clasa A, precum şi un certificat EXCELENT. Reducerea cu 50% a impozitului/taxei pe clădire se acordă în cazul în care clădirea deţine un certificat de performanţă energetică clasa A, precum şi un certificat VERY GOOD. Reducerea cu 30% a impozitului/taxei pe clădire se acordă în cazul în care clădirea deţine un certificat de performanţă energetică clasa A, GOOD.

Reducerile stimulează societățile comerciale să investească sumele ce se economisesc cu aceste reduceri de taxe și impozite în dezvoltarea afacerii și crearea de noi locuri de muncă”, a explicat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Politica