luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ion Prioteasa, la raport, în prima şedinţă a Consiliului Judeţean din acest an

Consilierii judeţeni ai Doljului s-au întrunit, vineri, în prima şedinţă din acest an, pentru a aproba, între altele, repartizarea unor sume de bani către primării pentru finanţarea unor cheltuieli privind drumurile judeţene şi comunale, ori pentru echilibrarea bugetelor locale. Fiind prima şedinţă din acest, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a făcut o scurtă prezentare a activităţii sale din anul precedent.
„Anul trecut a fost unul dintre cei mai buni ani ai Consiliului Judeţean, din nou am atras 110 milioane euro, 30 de milioane prin PNDL şi 80 milioane din fonduri europene. Practic, am avut 11 proiecte mari şi tot în acest an am semnat contractul de finanţare pentru drumul Craiova-Cetate – 38 milioane euro. Am depăşit fazarea de proiect a managementului deşeurilor cu 28 milioane euro, construirea unei unităţi de intervenţie lângă aeroportul din Craiova.
În acest an avem 19 investiţii principale, dintre care 6 în continuare şi 13 investiţii noi. Vom avea şase în domeniul sănătăţii, şase în domeniul infrastructurii de transport, patru în domeniul culturii, unul în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă, unul în domeniul protecţiei mediului şi unul în domeniul infrastructurii de afaceri”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, adăugând că va face o detaliere a proiectelor din acest an în şedinţa de luna viitoare.
În şedinţa de vineri, consilierii judeţeni au aprobat o Hotărâre privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, pe unităţi administrativ teritoriale, pe anul 2018 şi estimările pe anii 2019-2021.
„Practic suma este cea de anul trecut. Anul trecut au fost 109 miliarde lei (n.r. – lei vechi), anul acesta sunt 110 miliarde. Vorbim de 1.200 km drumuri judeţene, 800 km drumuri comunale. 60% din bani merg la drumurile judeţene, iar 40% la cele comunale”, a spus Prioteasa.
Totodată s-a aprobat repartizarea unor sume către localităţile din judeţ pentru echilibrarea bugetelor, ori pentru plata arieratelor.

Politica