duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Un nou proiect pentru „Angelescu”!

Lăsat în paragină după Revoluție, unul dintre cele mai vechi stadioane din România ar putea fi reabilitat cu sprijinul FRF.

Prezent, zilele trecute, la Drobeta Turnu Severin, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a inspectat Stadioanele Severnav și Dr. Angelescu, în vederea reintegrării acestora în circuitul sportiv. Dacă baza sportivă din cartierul Schela Cladovei de-abia corespunde din punct de vedere al dimensiunilor terenului de joc, arena din centrul orașului este optimă pentru a găzdui din nou meciuri de fotbal, după aproape 3 decenii. În cazul în care parteneriatul cu autoritățile locale va fi semnat, FRF va suporta contravaloarea gazonului sintetic, cifrat la 200.000 de euro, în timp ce Consiliul Județean Mehedinți, în administrarea căruia se află stadionul, va trebui să reabiliteze tribunele și vestiarele.

Federația Română de Fotbal, exclusiv din surse private, a reușit în 2017 să constituie un fond de investiții de aproximativ 2 milioane euro, bani pe care dorim să îi investim în terenuri cu gazon artifical, care să fie folosite exclusiv de copii și juniori. Am identificat două baze sportive, dar aceasta (n.r. – Stadionul Dr. Angelescu) pare să fie cea mai bună variantă. Ne dorim ca într-un timp cât mai scurt să putem să semnăm acest parteneriat și să ne apucăm de demararea proiectului”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fobal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a fost însoțit la malul Dunării de secretarul FRF Gabriel Bodescu, de managerul Departamentului de Scouting al FRF Gheorghiță Geogău și de membrul Comisiei Tehnice al FRF Rodion Cămătaru.

Rezistă de un secol

Construit în 1922, prin decretul fostului Ministru al Învățământului, dr. Constantin Angelescu, sub denumirea de Stadium Traian, arena, pe care comuniștii au redenumit-o „1 Mai”, a găzduit în anii ’70-’80 mai multe meciuri din cadrul fazelor superioare ale Cupei României. La vremea respectivă, jocurile din optimile și sferturile de finală se jucau pe teren neutru, iar echipe precum Politehnica Timișoara, Universitatea Craiova, Corvinul Hunedoara sau Dinamo București s-au întâlnit, la malul Dunării, în fazele eliminatorii ale competiției. La începutul anilor ’70, stadionul a fost dotat și cu instalație de nocturnă pe bază de vapori de mercur, dar aceasta a funcționat pentru o foarte scurtă perioadă.

După Revoluție, baza sportivă din centrul Severinului a purtat denumirea de Stadionul Dr. Angelescu, dar a fost lăsată în paragină, iar autoritățile locale s-au lăudat de fiecare dată în campaniile electorale că o vor reabilita. S-a zvonit, la un moment dat, că ar putea fi construit un mall pe terenul respectiv sau că stadionul va fi cedat unor oameni de afaceri obscuri, care voiau să-l compartimenteze și să facă mai multe terenuri sintetice de minifotbal și tenis de câmp, în vederea închirierii acestora, precum cele de la diverse școli generale sau licee de pe raza municipiului. Precedentul proiect, pe fonduri europene de data aceasta, fusese lansat în urmă cu 2 ani, însă acesta n-a primit finanțarea de 1,5 milioane de euro.

Cu siguranță vom concretiza acest parteneriat, pentru că am început discuțiile cu aproximativ trei luni în urmă, când m-am întâlnit cu domnul Geolgău, care mi-a prezentat proiectul Federației Române de Fotbal. Este adevărat că vorbim despre o investiție limitată, în sensul că FRF va suporta financiar doar costul terenului sintetic, iar noi trebuie să facem celelalte investiții, legate în principal de reabilitarea tribunelor. Nu facem decât să reluăm proiectul nostru mai vechi, pentru care am încercat să obținem finanțare prin programul INTERREG IPA România-Serbia. Avem studiul de fezabilitate deja întocmit, o să îl adaptăm conform cerințelor Federației”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Ar fi un lucru extraordinar pentru fotbalul din județul nostru să se reabiliteze acest stadion, mai ales că în Drobeta Turnu Severin nu există niciun teren sintetic de dimensiuni normale, iar, când plouă, copiii de la cluburile din oraș nu au unde să se antreneze și să joace meciurile oficiale, a spus președintele AJF Mehedințti, Dumitru Paraschiv.

Acesta a intermediat discuțiile între Răzvan Burleanu și Aladin Georgescu.

Politica