luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Marian Jean Marinescu, legat de premierul Viorica Dăncilă: „Este cel mai slab candidat pentru funcția de prim-ministru pe care România l-a avut vreodată”

Europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu a pus în discuție, la Craiova, în cadrul unei conferințe de presă organizată duminică, situația României cu Viorica Dăncilă prim-ministru. De asemenea, Marinescu a vorbit și despre faptul că România va asigura președinția Consiliului European în mai puțin de un an. Europarlamentarul consideră că actualii miniștri nu vor face față cerințelor.

Legat de propunerea PSD pentru următorul prim-ministru al României, Marian Jean Marinescu o consideră pe Viorica Dăncilă cel mai slab candidat pentru această funcție pe care țara noastră l-a avut vreodată. Faptul că este ascultătoare nu este, după cum susține europarlamentarul liberal, de mare ajutor în viitoarele situații în care aceasta va fi pusă.

Eu cred că este cel mai slab candidat pentru funcția de prim-ministru pe care România l-a avut vreodată. Aceasta este părearea mea. Singurul criteriu de alegere a fost că este din același județ cu președintele partidului. Acesta este singurul criteriu. Consider că acest partid nu are niciun fel de legătură cu țara. Absolut deloc. Are legătură doar cu ceea ce se întâmplă în interiorul partidului. Degeaba au pus o persoană care este ascultătoare, că aceasta este aprecierea lor. Am tot auzit că nu este conflictuală și că se înțelege bine cu toată lumea. Va trebui să meargă singură la tot felul de evenimente, fără să îi stea cineva în spate mereu. Vor fi tot felul de situații și nu cred că va face față, din păcate. Fiecare dintre noi avem niște limite. Trebuie să ni le cunoaștem, mai ales când de noi poate să depindă foarte multă lume. Viorica Dăncilă este cel mai bun dintre ceea ce putea să ofere PSD la ora actuală. Așa a spus un alt ministru și actual prim-ministru interimar. Dacă acesta este cel mai bun ce are PSD înseamnă că avem o mare problemă. Credeți-mă. Eu respect pe toată lumea, dar trebuie ca fiecare să își vadă limita. Nu știu ce a gândit domnul președinte al României când a acceptat-o. Chiar nu știu”, a precizat Marinescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este inimaginabil că România poate să ajungă într-o asemenea situație”

Europarlamentarul liberal nu vede cu ochi buni nici modul în care se vor descurca miniștrii români în momentul în care România va avea funcția de președinte al Consiliului European. Această președinție se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene, la fiecare șase luni. În cursul acestei perioade, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. România va avea această funcție în perioada ianuarie-iunie 2019.

Pe acești oameni nu îi interesează că România, în mai puțin de un an, va îndeplini funcția de președinte al Consiliului European, ceea ce este foarte important. Încă de acum are posibilitatea să intervină în procesul legislativ, iar perioada este foarte importantă pentru că s-a conturat ideea ca bugetul viitor și politicile europene să fie aprobate înainte de alegeri. Toate acestea se vor derula în timpul președinției României. Consiliile sunt prezidate de miniștri. Vă rog să vă închipuiți consilii prezidate de miniștrii care sunt sau care vor fi atunci. De asemenea imaginați-vă un consiliu prezidat de primul ministru al nostru. Pentru mine este inimaginabil ce va fi în perioada următoare. În Consiliul pentru Transport avem nevoie de oameni buni, mai este cel pentru Dezvoltare sau la Agricultură se va susține oaia probabil. Este inimaginabil că România poate să ajungă într-o asemenea situație. Eu la toate întrebările pe care le primesc spun că acești oameni nu reprezintă România de fapt. Mesajul pe care fac tot posibilul să îl transmit în această perioadă este că România nu este ceea ce se vede prin acest Guvern. Pentru că românii sunt altfel. Gândiți-vă ce a gândit premierul japonez. El a gândit așa, părerea mea: dacă la nivel de Guvern oamenii nu sunt în stare să îndeplinească niște norme diplomatice, având în vedere că cei din Guvern sunt cei mai buni, înseamnă că nu ai ce să faci cu restul poporului. Noi nu merităma această apreciere. Nu suntem așa. Din păcate, au dovedit și dovedesc mereu că acești oameni nu au niciun fel de legătură cu ce vrea cetățeanul român”, a conchis europarlamentarul.

Politica