marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Polițiștii avertizează: Munca forțată este sclavagism

Polițiștii acuză că sunt forțați să asigure continuitatea serviciului fără să fie plătiți și afirmă că aceasta este o formă de sclavagism. Situația a apărut odată cu încetarea de drept a unui Ordin al ministrului de Interne, ordin care prevedea remunerarea cu 40% din salariu a polițiștilor pentru orele suplimentare lucrate în sensul asigurării continuității serviciului. Polițiștii spun că se încearcă obligarea lor să lucreze în continuare după terminarea programului fără să fie plătiți. Sindicaliștii spun că soluții ar fi, dacă s-ar dori.

Asigurarea continuității serviciului polițienesc a fost plătită până în decembrie anul trecut, cu 40% din salariul de funcție al polițistului, dar de la 1 ianuarie nu se mai plătește, a încetat de drept. A fost un Ordin de ministru 78/2017 și a încetat aplicarea lui. Dar ar exista posibilitatea de plată, în continuare, printr-un ordin de ministru cu acordul Ministerului Muncii, dar nu se dorește lucrul acesta. Noi am încercat, Europol a fost și la comisiile de dialog social, s-a încercat această abordare legală dar nu a fost acceptată pe motiv că nu sunt fonduri”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Raul Ghenciu, președintele sindicatului Europol Mehedinți.

Polițiștii acuză presiuni asupra lor și spun că munca forțată și neremunerată este sclavie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Guvernul Tudose vine cu două măsuri agravante una față de cealaltă. Adică în primul rând spune că la două posturi vacante se ocupă doar unul, iar apoi taie și acest spor de continuitate, în contextul în care e clar că este lipsă de personal în sistem. Ei încearcă să transforme asigurarea continuității serviciului polițienesc care ține de instituție și este un atribut al managerului instituției, îl plasează în sarcina angajatului, ca și cum noi ar trebui să muncim non-stop. Se încearcă punerea presiunii pe polițiști, mulți dintre ei au cedat, unii dintre ei sunt băgați în cercetări, total abuziv. Este foarte clar: o muncă forțată și neremunerată este sclavie. Acum, în ultima perioadă, fiind suficient de mulți colegi care nu au mai acceptat condiția, susținuți de noi, încearcă să dea o dispoziție cu programul de lucru la nivelul IPJ Mehedinți. Suntem și noi foarte curioși să vedem cum va arăta. Am făcut și o adresă pentru a ne-o pune la dispoziție, pentru că noi ca sindicat, legal, trebuie să fim consultați”, a mai declarat Raul Ghenciu.

De altfel, sindicatul Europol atrage atenția că, în această situație, „MAI pune în pericol siguranța și securitatea tuturor cetățenilor acestei țări. Practic, în afara de planificarea în serviciu standard, de luni până vineri de la 08:00 la 16:00, niciun polițist nu mai este în serviciu și implicit hoții, tâlharii și borfașii vor putea face orice doresc”.

Raul Ghenciu a mai afirmat că rămâne la latitudinea fiecărui polițist să rămână sau nu în dispozitiv după încheierea programului de lucru și că sindicatul le va susține drepturile celor vizați.

Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Europol Mehedinți i-au îndemnat pe polițiști să semnaleze „orice amenințări (cu declanșarea de cercetări prealabile sau mai știm noi ce scorneli) la care recurg managerii pentru a vă determina să acceptați sclavia”.

Politica