luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Juniorii încep meciurile oficiale pe 10 martie

Cele două grupe de la CSU ce activează pe plan național se vor reuni săptămâna viitoare, din postura de lider în competițiile în care sunt angrenate.

Vacanța se va încheia săptămâna viitoare pentru grupele mari de la CSU Craiova. Luni, cele două formații vor începe din nou antrenamentele sub comanda lui Dragoș Bon la U17, respectiv Florin Șoavă la U19. Acesta din urmă a fost instalat în funcție în locul lui Petrișor Bondrea. Aflate pe prima poziție în clasamentul competițiilor din care fac parte, formațiile de la CSU se vor prezenta la vizita medicală după cum urmează: pe 15 ianuarie juniorii U17, iar pe 17- juniorii U19.

Returul în Liga Elitelor U17 în seria de Vest va începe pe 10 martie, iar elevii lui Dragoș Bon se vor deplasa la Târgu Mureș, unde de la ora 14 vor juca împotriva echipei gazdă ASA 2013. Pe lângă acest meci se vor mai disputa: ACS FC Ardealul Cluj – SCM Râmnicu Vâlcea, FC Viitorul Mihai Georgescu – Centrul Național Mureș, CSS Drobeta Turnu Severin – ACS Poli Timişoara și FC Star Sport UTA Arad. Trebuie spus în seria de Vest, în Liga elitelor U19, „GP” Craiova își va relua meciurile oficiale din campionat cu gruparea AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În campionatul național U19, noul antrenor al celor de la CSU, Florin Șoavă, va debuta pe 10 martie, de la ora 12, chiar în derbiul seriei a 6-a, la Slatina, împotriva formației locale CSS. Gruparea din județul Olt se află pe locul secund având același număr de puncte, 24, ca și echipa lui Șoavă, dar un golaveraj mai slab. Tot în prima etapă a returului la U19 se mai joacă meciurile: 10 martie, ora 12 – Pandurii Târgu Jiu – CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani, LPS Târgu Jiu – CSJ Ştiinţa U Craiova; 11 martie – ora 12 – CS Dinamyk Craiova – LPS Slatina și CSS Craiova – CFR Romgaz Craiova.

Doljul, pe 1 februarie la vize

Începând din luna ianuarie, Federația Română de Fotbal prin Direcția Competiții organizează operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile organizate. Pentru ca aceste operațiuni să se deruleze în condiții optime s-a stabilit ca echipele cluburilor din fiecare județ să se prezinte cu documentele necesare la FRF conform programării de mai jos: 18 și 19 ianuarie – Municipiul București; 22 ianuarie – Ilfov, Ialomița; 23 ianuarie – Călărași, Giurgiu; 25 ianuarie- Dâmbovița, Prahova; 26 ianuarie – Constanța, Brăila; 29 ianuarie – Galați, Buzău; 30 ianuarie – Argeș, Teleorman; 31 ianuarie – Tulcea, Olt; 1 februarie – Dolj, Brașov; 2 februarie – Vâlcea, Gorj; 5 februarie – Mehedinți, Sibiu; 6 februarie – Covasna, Vrancea; 7 februarie – Vaslui, Bacău; 8 februarie – Harghita, Mureș; 9 februarie – Alba, Hunedoara; 12 februarie – Caraș-Severin, Timiș; 13 februarie – Arad, Bihor; 14 februarie – Neamț, Iași; 15 februarie – Cluj, Sălaj; 16 februarie – Bistrița-Năsăud, Satu Mare; 19 februarie – Maramureș, Suceava, Botoșani. Totodată, în ultima ședință din Comitetul Executiv al FRF de anul trecut, s-a stabilit ca perioada de transferuri să fie între 23 ianuarie 19 februarie 2018.

Politica