luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Unitate pentru situații de urgență lângă Aeroportul Craiova

O unitate pentru situații de urgență va fi construită lângă Aeroportul Craiova, aceasta urmând să deservească zona transfrontalieră. Aceasta, printr-un proiect cu finanțare europeană al Consiliului Județean Dolj. Proiectul are o valoare totală de 6,7 milioane euro, iar în acesta administrația județeană are ca parteneri Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Oltenia» și Primăria Vratsa.

Împreună, am depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria un proiect prin care urmărim dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de gestionare a situațiilor de urgență, proiect care a trecut cu succes prin filtrul evaluării, astfel încât contractul de finanțare a fost semnat recent.

Demersul are o valoare totală de 6,7 milioane de euro, sumă din care 3,7 milioane de euro sunt destinate investițiilor realizate de către Consiliul Județean Dolj. Componenta principală o reprezintă construirea și dotarea unei clădiri, în vecinătatea Aeroportului Internațional Craiova, un imobil conceput pentru a deservi o nouă unitate pentru intervenții în situații de urgență în zona transfrontalieră. Totodată, finanțarea asigură și achiziționarea echipamentelor necesare, de la ambulanțe la vehicule și autospeciale de diferite tipuri și capacități, pentru descarcerare, acordarea primului ajutor și stingerea incendiilor. Amplasamentul ales reprezintă, de asemenea, un avantaj, pentru că va permite structurii pe care o înființăm să acționeze în cel mai scurt timp la aeroport, dacă se va impune. Trebuie precizat că noua unitate va fi conectată cu Centrul de coordonare și conducere a intervenției în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, pe care CJ Dolj l-a dat în folosință la începutul anului 2016, tot ca rezultat al unei colaborări reușite cu autorități din Vratsa, concretizate într-un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de aproape 5 milioane de euro. Domeniul gestionării situațiilor de urgență continuă să reprezinte o preocupare importantă a Consiliului Județean Dolj, care s-a implicat, de-a lungul timpului, în realizarea unor investiții și în implementarea unor proiecte a căror valoare cumulată depășește 23 de milioane de euro, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță și la îmbunătățirea condițiilor în care își îndeplinesc misiunea dificilă instituțiile din acest sector“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Dolj, pentru partea română, demersul prevede construirea și dotarea Unității de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră, în municipiul Craiova, precum și achiziționarea unor echipamente de înaltă performanță: o autospecială pentru stingerea incendiilor cu capacitatea de 12.000 de litri, o autospecială pentru stingerea incendiilor de 6.000 l, o autospecială cu capacitate sporită, de 4.500 l, echipată cu dispozitiv de descarcerare și prim ajutor, o ambulanță tip C, o ambulanță tip B, un vehicul pentru descarcerare și un sistem de încărcare cu spumă a bazinelor folosite în operațiuni de stingere a incendiilor.

Politica