luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Medicii de familie din Dolj nu dau trimiteri și rețete compensate, în semn de protest

Medicii de familie doljeni au început anul cu o acțiune de protest, fiind nemulțumiți de birocratizarea actului medical, de problemele pe care le întâmpină în utilizarea Sistemului Informatic Unic Integrat și de bugetul alocat medicinei de familie. Din cauza acestor probleme, cadrele medicale nu au semnat, până la finele anului trecut, actele adiționale de prelungire a contractului cu CAS Dolj, fapt pentru care nu pot furniza servicii medicale decontate de stat. Până la rezolvarea situației, pacienții sunt nevoiți să își cumpere medicamentele necesare și dacă au nevoie de consult de specialitate îl pot face doar achitând o taxă în clinicile unde ajung, la ora actuală nefiind posibilă emiterea unei trimiteri.

Medicii de familie din Dolj au deschis cabinetele, în data de 3 ianuarie, dar neavând contractul semnat nu pot elibera rețete și nu pot emite trimiteri.

Am venit la cabinet, dar nu putem elibera rețete și nici nu avem posibilitatea să dăm trimiteri pacienților. Întrucât nu am semnat contractul cu CAS Dolj, nu putem face nimic ce ține de legătura cu această instituție, deci nimic decontat de CAS. Am primit pacienții în cabinet, dar am făcut doar consultații pro bono. Medicii care au case de marcat în cabinet pot percepe un tarif pentru aceste consultații, dar nu cred că avem astfel de cazuri în județ. Nemulțumirea noastră ține de aspectul finanțării. Este foarte greu să reziști dacă nu ai număr mare de pacienți. De exemplu, ca să nu resimți greul, în Craiova ar fi indicat să ai înrte 1.800 și 2.000 de pacienți, ceea ce nu este lucru ușor. Vedem cum vor evolua lucrurile și ce decizie se va lua”, a precizat Linda Bărbulescu, medic de familie din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu depinde de noi durata protestului, ci de cei din Guvern”

Protestul medicilor de familie din Dolj va continua până în momentul în care guvernanții vor comunica în acest sens și vor fi găsite soluții. Tarif pentru consultații nu există în Dolj, dar pacienții sunt nevoiți să își cumpere medicamentele în toată această perioadă.

Am avut o ședință cu medicii de familie din județ și am decis să continuăm acțiunea de protest până în momentul în care guvernanții sunt dispuși să comunice serios cu noi, cu reprezentanții medicilor de familie. Problemele noastre sunt deja foarte cunoscute. Birocratizarea, faptul că Sistemul Informatic Unic Integrat funcționează cum funcționează și bugetul alocat domeniului nostru, acestea sunt nemulțumirile. Am vorbit despre ele și la ultimele acțiuni de protest, din noiembrie și am crezut atunci că vor fi luate în serios. Noi mergem în cabinete, consultații se efectuează, dar nu eliberăm rețete și nu dăm trimiteri. Nu avem colegi care să ceară taxă pentru consultații, acest lucru este sigur. Rugăm pacienții să aibă răbdare și nu este ușor, așa este, dar câteva zile vor fi nevoiți să își ia medicamente cu bani. Nu depinde de noi durata protestului, ci de cei din Guvern, de disponibilitatea de a avea un dialog”, a menționat Adriana Dogaru, președinta Societății Medicilor de Familie din Dolj.

O să îmi iau la bucată câteva medicamente”

La rândul lor, pacienții care erau programați pentru începutul lunii ianuarie sunt total dezamăgiți de faptul că nu și-au putut ridica rețeta.

Eu iau rețetă în fiecare lună. Dacă ar trebui să o plătesc integral nu știu dacă mi-aș permite să fac acest lucru. Plătesc și așa 150 de lei pentru medicamente. Am venit degeaba la cabinet. Mi-a luat doamna doctor tensiunea și mi-a făcut o scurtă consultație. O să îmi iau la bucată câteva medicamente și aștept să văd dacă rezolvă problema. O să revin la doamna doctor”, a spus o pacientă din Craiova.

Consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie”

Situația din Dolj nu este prezentă în toate județele din țară. Potrivit unui comunicat de presă emis de către reprezentanții Ministerului Sănătății, peste 60% din medicii de familie au semnat actul adițional de prelungire a contractului cu casele de asigurări de sănătate, în baza căruia se acordă servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate. Ministrul Sănătății critică reacția medicilor care au refuzat să semneze aceste acte.

Le cer scuze pacienților și consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie de a folosi boala și suferința acestor oameni în negocieri care, de fapt, au pornit de la discuții constructive despre debirocratizarea actului medical, în beneficiul pacienților și a cadrelor medicale, după care s-a ajuns la revendicări de ordin financiar. Mă bucur, totuși, că o mare parte dintre medicii de familie au înțeles dorința noastră de a găsi soluții și măsuri pentru rezolvarea acestui blocaj. În această perioadă pacienții pot beneficia de servicii medicale în cadrul cabinetelor medicale care au semnat contracte cu casele de asigurări de sănătate, în cadrul centrelor de permanență și în cel al serviciilor de urgență”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog.

Politica