luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Sute de polițiști, la datorie în noaptea dintre ani

Sute de polițiști și-au petrecut Crăciunul la datorie și la fel vor face și de Revelion. Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Constantin Nicolescu, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că polițiștii vor fi angrenați într-o serie de acțiuni cu caracter preventiv.

Venim după o minivacanță, cea de Crăciun, colegii mei, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, au fost la datorie și de această dată. Am avut 800 de polițiști care au fost în stradă permanent tocmai în scopul de a preveni și a interveni acolo unde a fost nevoie. Sigur că urmează o a doua minivacanță. Sunt aceste zile libere pe care noi le considerăm destul de importante și deja ne-am planificat o serie de activități, în scop preventiv, astfel încât la data de 3 ianuarie, când ne vom revedea, și cu ocazia analizelor pe care le vom face, într-adevăr să spunem că ne-am făcut datoria”, a declarat cms. șef dr. Constantin Nicolescu.

În următoarele zile, peste 300 de polițiști vor veghea la siguranța cetățenilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Șeful Poliției Dolj a precizat că anul în curs a fost unul greu pentru instituție ca urmare a pensionării polițiștilor cu experiență: Sigur că anul 2017 a fost unul destul de dificil pentru noi, pentru polițiștii din Dolj, în primul rând ca urmare a faptului că ne-au plecat foarte mulți colegi profesioniști, care aveau vechime, aveau expertiză în domeniu și au ales cealaltă variantă, de a se pensiona, și acest lucru s-a văzut. Însă este adevărat că nu ne-am oprit și am găsit soluții, am promovat colegi pe anumite funcții, conducerea municipiului Craiova este nouă, inclusiv șefii secțiilor. Și la nivelul nostru sunt șefi de servicii care au fost promovați”, a afirmat Nicolescu.

Pe de altă parte, potrivit acestuia, în acest an s-au înregistrat scăderi ale fenomenului infracțional, la nivelul județului Dolj.

Anul 2017 din punct de vedere al statisticii, la infracționalitatea sesizată avem scăderi, în mod special la infracționalitatea de natură judiciară, dar și la cea de natură economică. Și infracționalitatea stradală, spunem noi, am ținut-o sub control, pentru că și aici avem scăderi ușoare. Sperăm să menținem sub control și partea de rutieră pentru că aici avem totuși un indicator pe care cred că nu îl vom putea atinge. Dacă la accidente grave avem scăderi, o să avem creșteri la numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentelor produse în județ. Vreau să îi asigur pe cetățeni că și în 2018 vom fi la datorie, poate mult mai mult, astfel încât să putem spune că menținem sub control fenomenul infracțional”, a încheiat șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

Politica