luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSU atacă ultima victorie din 2017

Echipa craioveană încheie anul cu un joc dificil în fața liderului de clasament, CFR Cluj. CSU Craiova va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, una dintre cele mai bune formații din acest sezon, meciul fiind programat de la ora 20.30. CFR Cluj conduce clasamentul în Liga I cu 49 de puncte, cinci peste locul doi care este ocupat de FCSB și cu nouă peste CSU Craiova, care se află pe locul trei.

Băieții lui Mangia au făcut un egal nefericit la Gaz Metan Mediaș în ultima etapă și speră să facă o figură frumoasă în fața clujenilor, care au reușit să îi bată pe teren propriu în turul stagiunii regulate cu 2-1. Craiova joacă însă altfel acasă, având o linie aproape indestructibilă pe teren propriu în acest sezon, cu cinci victorii și patru remize, dar o înfrângere destul de drastică în fața lui FCSB, cu 5-2.

Chiar dacă meciul va fi unul foarte disputat, echipa lui Mangia are puterea să obțină o victorie, dacă va elimina pe cât posibil unele greșeli copilărești care apar în faza defensivă și va mări eficiența atacurilor, care există dar nu se transformă și pe tabelă de cele mai multe ori. Având în vedere că va fi ultimul meci din campionat în 2017, ar fi frumos pentru echipa olteană să închidă acest an cu un succes în fața primei echipei din ierarhie. Pentru asta, va fi necesar mult efort din partea jucătorilor pregătiți de Devis Mangia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

PROGRAM ETAPA A XXII-A
Vineri, 15 decembrie
Astra Giurgiu – FC Botoșani ora 20.00
Sâmbătă, 16 decembrie
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș ora 15.00
CSU Craiova – CFR Cluj ora 20.30
Duminică, 17 decembrie
CSM Poli Iași – Juventus București ora 17.30
FCSB – FC Viitorul ora 20.00
Luni, 18 decembrie
FC Voluntari – Sepsi OSK Sf. Gheorghe ora 17.00
Poli Timișoara – Dinamo București ora 20.00

CLASAMENT LIGA I
1. CFR Cluj 21 15 4 2 34:10 49
2. FCSB 21 13 5 3 43:14 44
3. CSU Craiova 21 11 7 3 34:22 40
4. FC Botoșani 21 10 5 6 25:21 35
5. FC Viitorul 21 10 4 7 29:17 34
6. Astra Giurgiu 21 9 7 5 29:20 34
7. Dinamo București 21 10 3 8 31:22 33
8. Poli Iași 21 7 6 8 24:28 27
9. Poli Timișoara 21 6 7 8 18:30 25
10. Concordia Chiajna 21 7 2 12 28:28 23
11. FC Voluntari 21 5 7 9 18:25 22
12. Sepsi 21 4 3 14 13:37 15
13. Gaz Metan Mediaș 21 2 8 11 9:31 14
14. Juventus București 21 1 6 14 11:41 9

Politica