luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Chiar și fără aurul mondial, Orșova rămâne în top

Gazduită, după o pauză de aproape un deceniu, de sala de festivități a Palatului Cultural Theodor Costescu, Gala Sportului Mehedințean și-a desemnat laureații din 2017

Deși rezultatele au fost printre cele mai modeste din ultimele 3 decenii, sportivii de la CSS Orșova au dominat și în acest an Gala Sportului Mehedințean. În 2017, primele 2 locuri au fost împărțite de canotorii suceveni Florin-Sorin Lehaci și Ștefan-Constantin Berariu, medaliați cu aur la Europenele de juniori din Germania și cu argint la Mondialele de juniori din Lituania, în proba de dublu rame. Următoarele clasate au fost suceveanca Mădălina Moroșanu (CSS Orșova, antrenor Cristian Maliș) și gorjeanca Raluca Dinulescu (CSM Drobeta Turnu Severin, antrenor Dorin Mitroi), ambele campioane europene de juniori și medaliate cu bronz la Mondiale, în barca de 8+1.

Secția de kaiac-canoe, de nerecunoscut

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fără să prindă podiumul internațional, contraperformanță cu care CSS Orșova nu s-a mai întâlnit la kaiac-canoe de 3 decenii, Angela Bondariuc și Georgiana Manofu (antrenor Ilie Bănăduc) s-au clasat pe locurile 5-6 la Gala Sportului Mehedințean, după ce au încheiat doar pe 5 proba de kaiac 4 x 200 m, de la Europenele de juniori. Pe 7 s-a clasat luptătoarea severineană Roxana Capezan (CSM Drobeta Turnu Severin), eleva lui Marin Dobrescu fiind medaliată cu bronz la Europenele de cadeți și cu aur la Balcaniadă, iar pe 8 a fost atletul Dănuț-Valentin Lăpădat (CSS Drobeta Turnu Severin), campion național de juniori și ocupant al locului 7 la Festivalul Olimpic al Tineretului European, din Ungaria, în proba de 2.000 m obstacole. Pe 9 în topul întocmit de DJTS s-a regăsit Andrei Maliș, cârmaci medaliat cu argint la Europene, în proba de 8+1. De atflel, Andrei este singurul sportiv de la CSS Orșova originar din Mehedinți. Niciunul dintre ei n-a fost prezent la festivitatea de marți seara, deoarece se află în cantonament cu loturile naționale.

Sora mea, care făcea deja canotaj, m-a adus la Orșova. Acum, am încheiat junioratul și, implicit, perioada de la CSS Orșova, iar din toamnă m-am transferat la Dinamo București, împreună cu Berariu. Sper să am rezultate bune și în 2018, la tineret, iar în 2024 vreau să particip la Jocurile Olimpice”, a transmis Lehaci.

Nici 2018 nu se anunță mai bun

Coordonatorul secției de canotaj de la CSS Orșova, Cristian Maliș, spune că nici anul viitor nu vor fi rezultate mai bune și poate spera, din nou, la aurul mondial, de-abia din 2019.

Rezultatele sunt, oarecum, peste nivelul așteptărilor mele, dar, din păcate, mult mai slab ca în alți ani, din cauza selecției precare de acum 3-4 ani, când am avut probleme financiare la club. Chiar și așa, am rămas cel mai bun club de juniori la nivel național, la disciplina noastră. Sper ca 2018 să fie măcar ca acest an. De-abia în 2019 se va revigora secția, fiindcă vine din urmă o nouă generație, și putem spera din nou la aurul mondial. Problemele la Orșova s-au remediat între timp, iar obiectivul e să redevenim cel mai bun club din lume, la sporturile nautice. Din păcate, secția de kaiac-canoe a fost și mai năpăstuită de problemele de acum 4 ani. Noi, la canotaj, fiind și centru olimpic, am avut sprijinul federației, nu am oprit roata și am putut continua selecția, chiar dacă nu la nivelul la care ne-am fi dorit”, a declarat Cristian Maliș.

Locul 10 nu a mai fost premiat de Direcția Județeană de Tineret și Sport Mehedinți. În schimb, au fost premiați, pe secții, următorii sportivi: Iasmina Covaciu (judo, CSM Drobeta Turnu Severin, medaliată cu bronz la balcaniada de juniori și cu aur la naționale), Ștefania Lazăr (box, CSM Drobeta Turnu Severin, medaliată cu argint la Naționalele de Tineret și cu aur la Cupa României), Radu Vaipan (natație, CSM Drobeta, medaliat cu argint și bronz la naționalele de tineret, în probele de 50 m, respectiv 100 m bras), Adrian Bondoc (atlet, CSM Drobeta Turnu Severin, medaliat cu aur și argint la naționalele de juniori, în probele de 800, respectiv 1.500 m). Judoka Ane-Marie Brebinaru (antrenor Ilie Gâdea) a fost desemnată cea mai bună sportivă de la Palatul Copiilor Mehedinți – filiala Strehaia.

Screciu și-a amintit de perioada în care era director

Primarul Severinului, Marius Screciu, a fost prezent și la gala din acest an, în timp ce președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, și-a făcut apariția, în premieră.

Revin de fiecare dată cu plăcere la acest eveniment, mai ales că, în trecut, ca director al DJTS Mehedinți, eram organizatorul acestor gale. Totodată, mă bucur că sportivii de la CSM Drobeta Turnu Severin, club pe care eu l-am înființat în 2003, au în continuare rezultate”, a spus Screciu.

Georgescu s-a scuzat că legistația nu-i permite să ofere premii mai mari sportivilor.

În 2009, Palatul Cultural Theodor Costescu din Drobeta Turnu Severin găzduia ultima dată Gala Sportului Mehedințean, iar, în aceeași sală, atleta Ancuța Bobocel (CSM Drobeta Turnu Severin), devenea, în 2007, ultima sportivă nelegimitată la Orșova care primea marele premiu. În ultimii 5 ani, gala a fost organizată în sala de festivități a Școlii Generale nr. 7 Theodor Costescu din Drobeta Turnu Severin, iar, anterior, la Prefectura Mehedinți sau sediul DJTS Mehedinți.

Politica