luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Viitorul au fost „șoimi”, la sală

Echipa lui Mircea Papa a câștigat prima ediție Campionatului județean de fotbal în sală disputată la Ișalnița.

Începută sâmbătă, prima ediție a campionatului județean de fotbal în sală destinată juniorilor U-13 (născuți în anul 2004 și mai mici) s-a încheiat luni seara, când au avut loc cele două finale. Câștigătoarea competiției a fost echipa celor de la Viitorul Șoimii Știința Craiova, antrenată de Mircea Papa, care s-a impus în finala jucată în Sala Sporturilor din Ișalnița, scor 5-1 de echipa Pro Junior 1 Craiova. Golurile echipei învingătoare au aparținut lui Dragoș Deaconescu 3, Alex Bălan și Alin Brânzan (autogol), în timp ce pentru învinși a punctat Alin Brânzan.

Sunt fericit pentru această reușită a echipei mele. Am un grup de jucători cu mare caracter, talentați și care pot face performanță. Această performanță este un cadou frumos pentru clubul nostru în preajma sărbătorilor de iarnă. Competițiile de acest gen sunt bune și benefice pentru copii, mai ales în perioada pauzei competiționale. Felicit organizatorii care s-au implicat extraordinar pentru fotbalul juvenil din județ, la această competiție”, a declarat antrenorul echipei Viitorul Șoimii Știința, Mircea Papa, fostul mare talent al fotbalului românesc de la începutul anilor 90.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a folosit la turneul de la Ișalnița următorul lot: Eduard Mecu, Alin Cojocaru, Alex Bălan, Darius Capizisu, Luca Fișcu, Adrian Tosun, Dragoș Deaconescu, Mihai David, Alex Cioară, Cosmin Dudău, Mario Mândru, Mihnea Bălășoiu, Andrei Ozunu și Răzvan Neacșu.

În tabăra adversă, antrenorul grupării Pro Junior 1, Cristian Surcel s-a bazat pe: Mario Matei, Denis Șerban, Andrei Dumitrașcu, Liviu Iacob, Leonard Târșogoiu, Radu Burlan, Cristian Afrenie, Sergiu Crânguși, Bogdan Mustafa, Vlăduț Burlan, Ionuț Badea, Luca Rădoi și Mario Ilie.

Premierea a fost făcută de președintele AJF Dolj, Horațiu Stănescu, și de arbitrul asistent de Liga 1, Mihai Dragoș Iliescu, cel care este și președintele Comisei Județene de fotbal în sală, iar trofeele individuale au fost obținute de următorii sportivi: Dragoș Deaconescu (Viitorul Șoimii Știința) – golgheterul turnelui, Eduard Mecu (viitorul Șoimii Știința) – cel mai bun portar și Mario Ilie (Pro Junior 2) – cel mai bun jucător.

a-doua-poza-pt-pagina-15

 

Podiumul turneului de sală U-13 a fost completat de formația Pro Junior 2 pregătită de Cristian Pițiche, echipă care anul trecut a terminat pe locul 2 pe țară la turneul „Gheorge Ola”. Această echipă a învins cu 3-0 în finala pentru locurile 3-4 pe Metropolitan Ișalnița (antrenor Ion Preda), prin golurile marcate de Mario Ilie, Daniel Predescu și Gabriel Măgârea. La Pro Junior 2 au jucat: Gabriel Ciaușu, Ese Colu, Rareș Vozaru, Mario Pîrvan, Mario Pițiche, Mario Ilie, Vlad Izvoranu, Gabriel Măgârea, Daniel Predescu, Adrian Ciontu, Cristian Otea, Denis Marin și Edi Preoteasa.

CSJ Știința U a învins în returul la U-19

Între cele două finale la categoria U-13 s-a jucat în Sala Sporturilor din Ișalnița și meciul retur din Cupa României pentru juniorii U-19. Câștig de cauză a avut formația CSJ Știința U Craiova, pregătită de Vali David care s-a impus cu 6-3 (3-3) în fața gazdelor de la Metropolitan Ișalnița (antrenor Alin Gavrilă). Golurile CSJ-ului au fot reușite de Ioana 3, Vânătoru 2 și Pătrașcu, iar pentru învinși au înscris Popa, Cerăceanu și Tănasie. La CSJ Știința au jucat: Ionuț Ogarcă, Mario Vânătoru, Mario Ioana, Andrei Militaru, Petre Rădulescu, Mihai Pătrașcu, Marian Mihai, Marian Pitaru și Marian Gherghină. Gazdele s-au bazat pe: Cătălin Popescu, Albert Umaru, Laurențiu Tănasie, Gabi Bidireac, Andrei Rodeanu, Ionuț Ion, Robert Bădoi, Mircea Cerăceanu și Samuel Popa.

Rezultate Under 13

Grupa A

Viitorul Șoimii Știința – ACSO Filiași 10-2

Pro Junior 1 – Constructorul 2012 Craiova 5-2

Viitorul Șoimii Știința – Pro Junior 1 2-3

ACSO Filiași – Constructorul 2012 4-1

Viitorul Șoimii Știința – Constructorul 2012 5-1

Pro Junior 1 – ACSO Filiași 3-3

Grupa B

Pro Junior 2 – Casa Bogdan 4-2

Metropolitan Ișalnița – Viitorul Coțofeni 4-1

Pro Junior 2 – Metropolitan Ișalnița 4-1

Casa Bogdan – Viitorul Coțofeni 4-1

Pro Junior 2 – Viitorul Coțofeni 9-0

Casa Bogdan – Metropolitan Ișalnița 0-3

Locurile 5-8:

ACSO Filiași – Viitorul Coțofeni 4-0

Constructorul 2012 – Casa Bogdan 1-2

Semifinale:

Pro Junior 1 – Metropolitan Ișalnița 4-2

Viitorul Șoimii Știința – Pro Junior 2 5-0

Finala mică:

Pro Junior 2 – Metropolitan Ișalnița 3-0

Finala mare

Pro Junior 1 – Viitorul Șoimii Știința 1-5

Articolul precedent
Articolul următor

Politica