joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Cupa României – Dolj/Nu a fost loc de surprize

Echipele care porneau cu prima șansă în turul al doilea au obținut calificarea în runda următoare.

Dacă pe 3 decembrie s-a încheiat turul Ligii a 5-a Dolj, fotbalul din cea de-a doua divizie județeană a intrat în vacanță în ceea ce privește competițiile pe teren normal abia duminică. Pe 10 decembrie s-au disputat 13 meciuri din cadrul etapei a doua a Cupei României, faza județeană Dolj. În această rundă au luat parte echipe din cele 4 serii de liga a 5-a, iar partidele Vulturul Cernătești-Voința Rasnic și CS SopotAvântul Daneți nu s-au jucat. La cea de-a doua întâlnire echipa oaspete a avut un „alibi” deoarece s-a retras din competiție. Avântul Daneți oricum deține recordul jucătorilor suspendați în acest sezon, iar la disputa de pe teren propriu cu Știința Celaru, din cadrul etapei a 14-a din seria a 3-a, componenții săi Dumitru Brătan, Fănel Bitică, Dănuț Căpățână și Cristian Barbu s-au ales, pentru lovirea repetată a unui adversar, cu suspendări de 24 de etape fiecare, câte 6 runde primind și antrenorul Romică Căpățână, respectiv directorul tehnic Robert Căpățână. Exceptând cele două jocuri care nu s-au jucat duminică, celalate 13 partide s-au încheiat cu rezultatele: Viitorul Afumați – Recolta Cioroiași 2-3, Fulgerul Maglavit – AS Recolta Seaca de Câmp 3-1, Voința Caraula – Vânătorul Desa 7-3, Știința Calopăr – Progresul Cerăt 2-4, Recolta Măceșu de Jos – Fulgerul Întorsura 3-1, Știința Celaru – Voința Puțuri 3-0, Avântul Pielești – Energia Radomir 0-1, AS City Leu – Viitorul Teasc 3-2, Fulgerul 2016 Mârșani – AS Știința 2016 Craiova 3-2, Jiul Breasta – Unirea Vela 0-2, Viitorul Coțofenii din Dos – AS Progresul Mischii 3-2, Viitorul Măceșu de Sus – Voința Belcin 3-0 și Unirea Amărăștii de Jos – Inter Secui 1-0. Câștigătoarea fazei județene din ediția trecută a fost Dunărea Calafat, care a învins în finala jucată pe stadionul din Băilești, scor 2-1, pe Metropolitan Ișalnița. Calafetenii au marcat atunci prin Mădălin Puțintelu și Silviu Afrem, jucători care se află și acum în lotul pregătit de Claudiu Oncică, iar gruparea din Ișalnița a punctat prin Răzvan Mitroi.

La Dunărea Calafat au jucat în acea finală: Vasile Simion Andrei

Policlinica Buna Vestire Craiova

Săpăceanu (90+2 Cosmin Dobre), Sergiu Schuster, Valentin Ciocioană, Mădălin Puțintelu, Mihai Matei (88 Ionuț Giubelan), Ovidiu Grigorie, Mihai Târâşi (81 Adrian Mihalache), Cristian Drăghici, Adrian Tudosie (61 Silviu Afrem), Mihai Iureş. De partea cealaltă, la Metropolitan, antrenorul Alin Gavrilă i-a folosit atunci pe: Adrian Ciocîrlan – Laurențiu Tănăsie (41 Remus Badea), Marian Goagă, Eugen Rioşanu, Costinel Mateiță, Mihai Ivan, Ionuț Țucă, Robert Duculescu (76 Marian Gheorghiță), Răzvan Mitroi, Aurelian Bouleanu (69 Ion Preda), Ionuț Ionele (73 Cristian Ologu). Din formula folosită din finala de pe 16 iunie la Metrololitan Ișalnița au mai rămas doar Goagă, Duculescu, Ivan, Mitroi și Preda. Din păcate Dunărea Calafat s-a oprit în primul tur al competiție pe plan național, fiind eliminată la Calafat de AS Milcov (județul Olt), echipă care promovase în liga a 3-a după jocul de baraj cu Oltul Dăești (județul Vâlcea), dar ulterior s-a retras din competiție. Doljenii au pierdut în vară cu 0-2 în condițiile în care au ratat și un penalti prin Târâși.

Politica