luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Misiune imposibilă, sub turnul Chindiei

Pentru a nu intra în iarnă de pe loc retrogradabil, singura reprezentantă a Olteniei în eșalonul secund are nevoie de victorie la Târgoviște, în ultima etapă programată în 2017

Aflată pe locul 18, CS Pandurii Târgu Jiu pare victimă sigură în cea de-a doua etapă a returului, în care va juca pe terenul echipei care completează podiumul, Chindia Târgoviște. Cele două combatante sunt despărțite de 21 de puncte, iar gazdele au nevoie de victorie pentru a nu-și pune în pericol locul al III-lea, care duce, vara viitoare, la barajul pentru promovarea în Liga1. Tot de victorie au nevoie și gorjenii, care sunt tot mai amenințați cu retrogradarea, după ce n-au mai câştigat de 13 etape, mai exact din 9 septembrie, când s-au impus cu 2-0 la Baloteşti!

E clar că ne așteaptă un joc foarte dificil. Ar fi bine să jucăm, în primul rând, fotbal, chiar dacă se va juca pe zăpadă sau ploaie. Problema e că toţi antrenorii  care au venit sezonul acesta la Pandurii şi-au adus jucătorii lor, apoi au spus că nu e totuşi echipa aşa cum şi-ar fi droit. Eu nu am adus niciun jucător, dar, chiar şi aşa, cred în continuare că putem face treabă, însă trebuie altă atitudine. Cred că în iarnă, clubul îşi va permite să-mi aducă şi mie câţiva jucători. La Pandurii nu-s probleme aşa mari, faţă de alte echipe, mă refer la restanţe faţă de jucători. La Târgu Jiu se poate face echipă foarte bună”, a spus antrenorul Adrian Bogoi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partida-tur, disputată la Motru, s-a încheiat la egalitate, scor 3-3, iar pe banca pandurilor debuta Adrian Iencsi, care-l înlocuise pe Mihai Teja.

Etapa trecută, Chindia a pus capăt seriei de 13 partide fără înfrângere, după ce a fost învinsă cu 2-1 la Șiria, de UTA Arad.

Partida Chindia – Pandurii se joacă duminică, de la ora 12:00, și va fi transmisă în direct de DigiSport.

Etapa a XXI-a

08.12.17, 18:30 CS Mioveni – Dunărea Călărași  

09.12.17, 11:00 Academica ClinceniSatu Mare  

09.12.17, 11:00 ASA Târgu MureșForesta Suceava  

09.12.17, 11:00 BaloteștiSportul Snagov  

09.12.17, 11:00 Dacia Unirea BrăilaMiroslava  

09.12.17, 11:00 MetaloglobusUTA Arad  

09.12.17, 11:00 Ripensia TimișoaraLuceafărul Oradea  

09.12.17, 12:00 AFC HermannstadtCS Afumaţi  

09.12.17, 12:00 FC ArgeșPolitehnica Timișoara  

10.12. 17, 12:00 Chindia TârgoviștePandurii Tg. Jiu

Clasament

1. AFC Hermannstadt 20 14 5 1 35-10 47

2. Dunărea 2005 Călăraşi 20 14 4 2 40-15 46

3. AFC Chindia Târgovişte 20 11 6 3 43-12 39

4. CS Afumaţi 20 11 4 5 24-14 37

5. ASU Politehnica Timișoara 20 11 3 6 29-21 36

6. Academica Clinceni 20 9 5 6 30-28 32

7. Fotbal Club Argeş 20 8 7 5 26-16 31

8. AFC ASA 2013 Târgu Mureş 20 9 4 7 38-36 31

9. CS Mioveni 20 7 6 7 30-27 27

10. CS Sportul Snagov 20 7 5 8 16-18 26

11. AFC Ripensia Timișoara 20 6 6 8 38-27 24

12. AFC UTA Arad 20 6 6 8 26-26 24

13. CS Luceafărul Oradea 20 5 5 10 27-34 20

14. FC Olimpia 2010 Satu Mare 20 7 2 11 21-33 19

15. FC Metaloglobus Bucureşti 20 5 4 11 17-29 19

16. CS Ştiinţa Miroslava 20 5 4 11 24-45 19

17. ACS Dacia Unirea Brăila 20 4 6 10 44-44 18

18. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 20 3 9 8 27-36 18

19. CS Baloteşti 20 4 5 11 23-42 17

20. ACS Foresta Suceava 20 5 2 13 16-61 17

Politica