luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Cutremur devastator la Severin. Exercițiu de simulare

ISU “Drobeta” va organiza şi desfăşura, astăzi, începând cu ora 11.00, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren privind intervenţia în cazul producerii unui seism major ce va afecta şi judeţul nostru, în special municipiul Drobeta Turnu Severin. Scopul exerciţiului este de a antrena structurile de conducere şi răspuns în cazul producerii unui seism prin punerea în aplicare a planurilor comune de intervenţie, în vederea gestionării situaţiei create. Conform scenariului exerciţiului, în data de 29.11.2017, ora 09.45, se va produce un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.10 pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de 150 km, fiind resimţit puternic şi la nivelul judeţului Mehedinţi, în special în municipiul Dr. Tr. Severin. Cutremurul va fi urmat de două replici de 6.40, respectiv 5.90 pe scara Richter provocând pagube materiale semnificative, victime din rândul cetăţenilor aflaţi în locuinţe/clădiri, dar şi avarii la reţelele de electricitate, de telecomunicaţii şi de alimentare cu apă.

Echipele specializate ale ISU Mehedinţi vor fi antrenate pentru intervenţia sub dărâmături, pentru deblocarea şi salvarea persoanelor, pe platforma S.C. Cildro S.A.. Pentru gestionarea situaţiilor create, va fi activat, la ordinul prefectului judeţului Mehedinti, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, la sediul nr. 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, situat pe strada I.C. Brătianu, nr. 2. Membrii acestuia vor propune soluţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrului, salvarea oamenilor, animalelor şi bunurilor materiale, acordarea primului-ajutor medical, evacuarea şi transportul victimelor, dar şi pentru asigurarea cazării persoanelor sinistrate.

La nivelul municipiului Dr. Tr. Severin, conform sectorizării realizate în funcţie de priorităţile operative, vor fi organizate 11 puncte de adunare, primire – repartiţie a persoanelor evacuate/sinistrate şi acordare a primului ajutor medical, astfel: Terenul de sport al Şcolii Gimnaziale nr. 15; Parcarea Spitalului judeţean de Urgenţă Dr. Tr. Severin; Parcarea din cadrul Grădiniţei nr. 22; Parcarea de lângă sensul giratoriu Podul Gruii; Spaţiul verde din imediata vecinătate a Şcolii Gimnaziale “Petre Sergescu”; Terenul de sport al Şcolii de meserii şi arte; Zona Piaţa Mică; Zona Piaţa Ştirbei Vodă; Piaţa Popa Şapcă; Clădirea Fostei Şcoli Generale nr. 8; Zona de promenadă Crişan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru antrenarea forţelor de intervenţie, va fi simulat un astfel de Punct, în cartierul CET Nord, în vecinătatea Şcolii Gimnaziale “Petre Sergescu”.

Pentru restabilirea stării de normalitate şi înlăturarea efectelor produse de seismul major, alături de pompieri, vor acţiona, în sistem integrat, efective şi reprezentanţi din cadrul: Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, S.D.N. Dr. Tr. Severin, Inspectoratului de Stat în Construcţii Mehedinţi, Primăriei Drobeta Turnu Severin, Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Filialei Crucea Roşie Mehedinţi, Oficiului de Telecomunicaţii Speciale Mehedinţi, Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Mehedinţi, Agenţiei de Protecţie a Mediului/Comisariatului Gărzii de Mediu Mehedinţi, S.C. Distribuţie Oltenia S.A, TELKOM România – Oficiul comunicaţii Dr. Tr. Severin, S.C. Secom S.A., S.C. Mehedinţi Gaz S.A., S.T.P.F. Mehedinţi, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Centrul Militar Judeţean Mehedinţi – structuri responsabile cu gestionarea unui astfel de eveniment, dar şi radioamatori.

Politica