luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mangia vede în Botoșani un adversar greu

Tehnicianul italian speră să facă un meci frumos și să obțină un rezultat pozitiv în fața unei grupări incomode care momentan se află pe loc de play-off.

CSU Craiova a prefațat partida cu FC Botoșani, avându-i învitați la conferința de presă de ieri, pe lângă pe antrenorul Devis Mangia, pe jucătorii Marius Briceag și Răzvan Popa. Tehnicianul italian este conștient de dificultatea jocului, mai ales că gruparea din Botoșani s-a dovedit în acest sezon, pe tren propriu, o nucă tare pentru orice adversar. ”Va fi un meci foarte complicat deoarece vom întâlni un adversar care are un parcurs bun în campionat. FC Botoșani este în spatele nostru din punct de vedere al clasamentului, dar are jucători de calitate și practică un joc bun. Este un meci important, dar nu decisiv. Totul se va decide după pauza de iarnă, atunci în ultimele 4 etape când echipele vor fi puțin diferite, iar lucrurile vor fi clare în ceea ce privește formațiile care vor merge în play-off și play-out. Pentru noi cel mai important este meciul cu Botoșaniul nu trebuie să facem alte tipuri de comentarii, dacă va fi ușor sau greu. Noi trebuie să facem un meci frumos la Botoșani. Sau primit 12 goluri în ultimele patru meciuri, dar trebuie să scoatem din aceste calcule meciul cu Slavia Praga. Însă e clar că trebuie să ne organizăm mai bine și să eliminăm din greșeli, trebuie să fim mai atenți. Ecuația e simplă: trebuie să mărim numărul de goluri realizate în raport cu ocaziile pe care le creem și să micșorăm numărul golurilor primite”, a declarat antrenorul echipei craiovene, Devis Mangia. Acesta a ținut să lămurească și aspectul privind absențele din ultima vreme ale unor jucători importanți. ”În ceea ce îl privește pe Zlatinski, el s -a antrenat cu noi, iar dacă și mâine (nr. azi) va răspunde bine la antrenament îl vom lua în lot pentru meciul de vineri. Avem ceva probleme medicale cu Rossi, Popov și Thiago”. La rândul său fundașul stânga Briceag a afirmat despre jocul de vineri seara următoarele: ”Ne așteaptă o partidă dificilă, dar vom merge să dăm totul pe teren și să luăm punctele. Nu este o presiune pe noi, dar vom juca cu o echipă agresivă care are jucători foarte buni în atac.”

Cu Afumați se joacă la Ploiești

Policlinica Buna Vestire Craiova

Meciul din cadrul optimilor de finală ale Cupei României cu divizionara secundă CS Afumați nu se va mai juca la Berceni cum era programat inițial. Cum arena din Ilfov nu a fost omologată, partida a fost mutată la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană” și este programată pe 28 noiembrie, de la ora 18 și va putea fi urmărită în direct pe DigiSport și Telekom Sport. Celelalte meciuri din Cupă se joacă după cum urmează: 28 noiembrie 2017, ora 14 – Unirea Slobozia – CSM Politehnica Iaşi (Digi Sport, Telekom Sport), ora 21 – FC Botoşani – FC Viitorul (Digi Sport, Telekom Sport); 29 noiembrie,

Ora 17.30 – CS Mioveni – Gaz Metan Mediaș (Digi Sport, Telekom Sport), ora 20.30 – Universitatea Cluj – Dinamo (Pro X, Digi Sport, Telekom Sport); 30 noiembrie, ora 14- FC Hermannstadt – Juventus Bucureşti (Digi Sport, Telekom Sport), ora 18.30 – Chindia Târgovişte – Astra (Digi Sport, Telekom Sport); ora 21.30 – ACS Poli Timişoara – FCSB (ProTv, Digi Sport, Telekom Sport).

 

Politica