luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Conduși cu 10 puncte, Stejarii au întors rezultatul pentru a obține a doua victorie în fața Samoa

Naționala de rugby a României a debutat cu o victorie în meciurile test ale lunii noiembrie, învingând Samoa cu 17-13 (3-10) pe Stadionul Național Arcul de Triumf. Stejarii s-au impus după un joc echilibrat, reușind să revină în partea secundă a întâlnirii.

Aceasta este a doua victorie a României în fața echipei din Samoa, din tot atâtea întâlniri, după cea din 1989.

Debutul partidei a stat sub semnul echilibrului, în primul sfert de oră cele două echipe alternând încleștarea pe înaintare cu jocul cu piciorul, prin care au încercat să surprindă apărarea adversă cu baloane lungi, care să pice în spatele liniei. Aflat la al treilea meci în tricoul Stejarilor, tânărul fundaș Marius Simionescu a impresionat prin siguranță și luciditate. Prima ocazie de a deschide scorul au avut-o samoanii, în minutul 4, însă Tim Nanai Williams a ratat transformarea penalității, balonul trecând milimetric pe lângă buturi. După o perioadă bună de tatonare, Stejarii au mutat jocul în 22-ul advers, presiunea pe care au pus-o determinându-i pe adversari să greșească și să fie penalizați. Astfel, în minutul 16 Florin Vlaicu deschide scorul, dintr-o lovitură de pedeapsă, punând primele trei puncte pe tabelă, 3-0, ratând o alta în minutul 22.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În continuare jocul a adus în prim-plan defensiva celor două echipe, apărarea înaintată, agresivă păstrând nemodificat scorul până aproape de finalul primei părți. În minutul 35, jucătorii din Pacific au egalat, dintr-o penalitate transformată, prin Nanai Williams, 3-3. Trei minute mai târziu, în urma unui mol rulant de 20 de metri, Motu Matu’u culcă balonul în terenul de țintă, iar Williams transformă încercarea, mărind avantajul echipei sale, 3-10.

Repriza a două a fost extrem de disputată, samoanii încercând să își mărească avantajul pe tabelă, Stejarii fiind permanent în căutarea punctelor care să întoarcă rezultatul. Imediat după reluarea jocului, Florin Vlaicu a ratat reducerea ecartului, balonul șutat de acesta din lovitură de pedeapsă trecând pe lângă buturi. În minutul 49, Williams și-a dus echipa la o diferență de 10 puncte pe tabelă, cea mai mare înregistrată până în acel moment, printr-o penalitate, 3-10.

Stejarii nu renunță și atacă continuu. Baloanele lungi trimise de Florin Vlaicu găsesc tușa, însă molurile Stejarilor se opresc în apărarea solidă și agresivă a insularilor. Presiunea pusă de români și-a spus cuvântul, în minutul 58, după un efort colectiv la capătul unei faze prelungite de atac, Andrei Rădoi reușește primul eseu al României, transformat de Vlaicu, 10-13.

În minutul 65, Florin Vlaicu are șansa de a egala dintr-o nouă penalitate, însă balonul trece pe lângă butul drept. Finalul meciului îi găsește pe Stejari în terenul de 22 advers, greșelile făcute de samoani aducând eliminarea căpitanului acestora, Chris Vui (min. 73). Profitând de superioritatea numerică, românii pun presiune pe pachetul de înaintare advers, Ionel Badiu se desprinde în urma unui mol rulant și plonjează în terenul de țintă. Florin Vlaicu transformă eseul și România se impune cu 17-13.

Victoria Stejarilor, corelată cu victoria Japoniei în față celor din Tonga, 39-6, se va reflecta și în clasamentul World Rugby, România având șanse să urce un loc în ierarhie, până pe 14, adică o poziție mai sus decât se află acum.

Înaintea meciului de sâmbătă a fost ținut un minut de reculegere în memoria medicului echipei României, Octavian Cîmpian, care a încetat din viață joi dimineața, la doar 41 de ani.

Au marcat: Andrei Rădoi 1e, Ionel Badiu 1e, Florin Vlaicu 2 t și 1 lp (România), respectiv Motu Matu’u1e, Tim Nanai Williams 1t, 2 lp,

România:

1. Mihăiță Lazăr (Castres), 2. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johann Van Heerden (CSM Știința Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Colomiers), 6. Andrei Gorcioaia (Massy), 7. Mihai Macovei (C) (Colomiers), 8. Stelian Burcea (CSM București), 9.Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 12. Sione Fakaosilea (CSM Știința Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM București), 14. Fonovai Tangimana (Timișoara Saracens), 15. Marius Simionescu (Timișoara Saracens). Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 17. Ionel Badiu (Timișoara Saracens), 18. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 19. Ionuț Mureșan (Timișoara Saracens), 20. Vlad Nistor (Albi), 21. Tudorel Bratu (CS Dinamo), 22. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 23. Robert Neagu (CSA Steaua).

Samoa:

1. Jordan Lay (Steamers), 2. Motu Matu’u (Gloucester), 3. Donald Brighouse (Otago), 4. Faatiga Lemalu (Saracens), 5. Chris Vui (C) (Bristol), 6. Piula Faasalele (Toulouse), 7. Jack Lam (Bristol), 8. Ofisa Treviranus (London Irish), 9. Dwayne Polataivao (Northcote), 10. Tim Nanai Williams (Chiefs), 11. David Lemi (Bristol), 12. Reynold Lee-Lo (Cardiff Blues), 13. Kieron Fonotia (Ospreys), 14. Paul Perez (VC) (Toulouse), 15. AhSee Tuala (Northampton). Rezerve: 16. Manu Leiataua (Bayonne), 17. James Lay (Bay of Plenty), 18. Hisa Sasagi (Otago), 19. Brandon Nansen (North Harbour), 20. Maurie Faasavalu (Oyonnax), 21. Melani Matavao (Aana Chiefs), 22. JJ Taulagi (Exeter), 23. Alapati Leiua (Exeter).

 

sursa: frr.ro

Politica